Primarul Frâncu vrea să anuleze licitaţia de salubrizare şi să prelungească abuziv contractul cu Urban
• Pe motiv că populaţia Râmnicului… a scăzut,
Primarul Frâncu vrea să anuleze licitaţia de salubrizare şi să prelungească abuziv contractul cu Urban
• Primarul, viceprimarii Ion Matei şi Gheorghe Ioniţă, precum şi consilierii care vor vota această propunere a executivului local, prin care bugetul municipiului Râmnicu Vâlcea va fi văduvit cu suma de 3 milioane de euro, vor da cu subsemnatul în curând la Direcţia Naţională Anticorupţie. Devine o certitudine faptul că în acest caz este vorba despre infracţiunea de “dare şi luare de mităÔÇ£. Noi ştim persoanele care au luat mită în acest caz, iar procurorii le ştiu şi ei.
Petre Coman
După nici două săptămâni de la respingerea în Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a propunerii de prelungire a contractului de salubrizare încheiat cu societatea Urban, primarul Emilian Frâncu vine din nou în faţa consilierilor cu un proiect de hotărâre aproape asemănător, convins fiind că de data aceasta va reuşi. Concret, joi, 9 august, consilierii locali sunt (re)chemaţi să aprobe prelungirea contractului de delegare prin concesiune a gestiunii serviciului public de salubrizare a municipiului Râmnicu Vâlcea nr. 39051/2005, cu durata în care acesta a fost suspendat, pentru o perioadă de 11 luni, respectiv până la 30 noiembrie 2012, urmând să se încheie în acest sens un act adiţional la contractul mai sus amintit. Singura modificare faţă de situaţia de acum două săptămâni este introducerea a două paragrafe noi: “Plata redevenţei datorată pe perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2012, se va face până cel mai târziu la data de 15 septembrie 2012, iar în continuare lunar, conform prevederilor contractului de delegare. Neplata redevenţei va conduce la revocarea hotărârii şi pe cale de consecinţă la anularea actului adiţional cu privire la prelungirea duratei contractului”. De fapt, înţelegem din cele două enunţuri că Primăria Râmnicului renunţă să mai ceară datoria de 3 milioane de euro pe care Urban o are faţă de municipalitate, rămând ca societatea lui Doru Florescu să plătească doar redevenţa aferentă anului 2012. Adică patronul Urban va achita redevenţa aferentă celor şapte luni din acest an, deşi societatea pe care o conduce colectează gunoiul şi strânge bani de la asociaţiile de proprietari de peste 6 ani. În plus, oamenii din primărie nu s-au omorât să modifice vreo virgulă sau vreun cuvânt din rapoartele de specialitate şi expunerile de motive la prezentul proiect de hotărâre, acestea fiind identice (cu excepţia datelor calendaristice) cu cele de acum două săptămâni. Este din ce în ce mai evident că se încearcă forţarea notei ignorându-se prevederile legale. Primarul Emilian Frâncu, viceprimarii Ion Matei şi Gheorghe Ioniţă, precum şi consilierii care vor vota această propunere a executivului local, prin care bugetul municipiului Râmnicu Vâlcea va fi văduvit cu suma de 3 milioane de euro, vor da cu subsemnatul în curând la Direcţia Naţională Anticorupţie. Devine o certitudine faptul că în acest caz este vorba despre infracţiunea de “dare şi luare de mităÔÇ£. Noi ştim persoanele care au luat mită în acest caz, iar procurorii le ştiu şi ei. Cu alte cuvinte, consilierii locali PSD, PNL şi UNPR “vor juca pokerÔÇ£ joi, 9 august, iar miza va fi: libertatea.
Documentaţia de atribuire va fi refăcută ţinând seama de datele recensământului
Bomboana de colivă va fi pusă tot joi, 9 august, când consilierii locali vor trebui să anuleze procedura de licitaţie deschisă pentru “Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului public de salubrizare din municipiul Râmnicu Vâlcea”, pe motiv… că populaţia Râmnicului a scăzut. “În vederea demarării unei noi proceduri de licitaţie, studiul de oportunitate şi documentaţia de atribuire vor fi refăcute ţinând seama de datele recensământului populaţiei şi al locuinţelor şi vor fi corelate cu proiectele aflate în derulare privind gestionarea deşeurilor la nivel judeţean, în care municipiul Râmnicu Vâlcea este parte, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 204/12 august 2011 privind asocierea municipiului cu judeţul Vâlcea şi cu localităţi din judeţul Vâlcea, în vederea înfiinţării Asociaţei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a Localităţilor din judeţul Vâlcea”, se spune la articolul 2 din proiectul de hotărâre ce va fi supus aprobării joi, 9 august. La începutul acestui an, fostul primar Romeo Rădulescu a demarat procedura de achiziţie publică prin publicarea în SEAP a anunţului de concesionare nr. 2162/11 ianuarie 2012. În 23 ianuarie, s-a înregistrat la Primăria Râmnicului înştiinţarea transmisă de către SC Compania Romprest Service SA cu privire la contestaţia depusă la CNSC, prin care s-a solicitat suspendarea procedurii. În 23 ianuarie 2012, Urban a adus la cunoştiinţă intenţia de a depune contestaţie la CNSC. Totodată şi SC Consult Soc Centrum SRL Arad a depus contestaţie la CNSC, fără să înştiinţeze autoritatea contractantă. În data de 25 ianuarie, s-a înregistrat la Primăria Râmnicului adresa CNSC, prin care s-a solicitat punctul de vedere în vederea soluţionării cererii de suspendare a procedurii contestaţiei nr. 522/23 ianuarie 2012, depusă de SC Compania Romprest Service SA, înregistrată la CNSC cu nr. 1692/23 ianuarie 2012. Tot în aceiaşi zi s-a transmis către CNSC adresa nr. 2947 prin care s-a susţinut urgentarea procedurii de licitaţie şi nicidecum suspendarea acesteia. O zi mai târziu s-a transmis în SEAP înştiinţarea nr. 3109 cu privire la contestaţiile depuse. În 26 ianuarie, s-a înregistrat la Primăria Râmnicului adresa CNSC prin care s-au solicitat documente în vederea soluţionării contestaţiei depusă dc firma Consult Soc Centrum SRL. Ulterior, în data de 27 ianuarie, s-a înregistrat la Primăria Râmnicului decizia CNSC prin care s-a admis cererea de suspendare a procedurii formulată de SC Compania Romprest Service SA. Primăria Râmnicului a aprobat nota justificativă nr. 3165/27 ianuarie 2012 privind suspendarea procedurii în urma deciziei CNSC. În 27 ianuarie, s-a emis înştiinţarea cu nr. 3181 cu privire la suspendarea procedurii. Aceasta a fost transmisă operatorilor economici care au avut contestări şi notificări depuse şi a fost postată şi pe SEAP. Însă, după nici trei zile, procedura a fost suspendată şi în SEAP. În data de 30 ianuarie, s-a înregistrat la Primăria Râmnicului adresa CNSC prin care s-a solicitat punctul de vedere în vederea soluţionării contestaţiei depusă de compania Romprest. În aceiaşi zi, s-a înregistrat la Primăria Râmnicului adresa CNSC prin care s-a solicitat punctul de vedere în vederea soluţionării contestaţiei depusă dă firma Urban. De asemenea, a fost înregistrată la Primăria Râmnicului adresa CNSC prin care s-a solicitat punctul de vedere în vederea soluţionării cererii de suspendare a procedurii contestaţiei nr. 480/23 ianuarie 2012, depusă de Urban. Primăria Râmnicului a transmis adresa nr. 3397 către CNSC prin care a înştiinţat că procedura a fost suspendată. După o zi, Primăria Râmnicului a transmis prin adresa nr. 3560, punctul de vedere cu privire la cele trei contestaţii depuse în cadrul procedurii. În data de 1 februarie, s-a transmis către CNSC întreaga documentaţie de atribuire, însoţită de adresa cu nr. 3686. A doua zi, s-a înregistrat la Primăria Râmnicului decizia CNSC prin care s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a procedurii, formulată de Urban. În 23 februarie, s-a consemnat la Primăria Râmnicului decizia CNSC prin care s-a admis excepţia tardivităţii depunerii contestaţiilor formulate de societăţile Cosult Soc Centrum SRL şi Urban şi a respins ca tardiv formulate contestaţiile acestora. De asemenea, a fost respins ca nefondată excepţia tardivităţii depunerii contestaţiei formulată de firma Romprest, dar a admis în parte contestaţia formulată de către aceasta şi a obligat Primăria Râmnicului să remedieze documentaţia de atribuire.
Ziua de 12 aprilie a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor din partea firmelor
După toate aceste proceduri, se stabileşte ca ziua de 12 aprilie să fie termen limită pentru depunerea ofertele firmelor în vederea atribuirii contractului de salubrizare. Începând cu 8 martie şi până în 26 martie Primăria Râmnicului primeşte o serie de solicitări de clarificări la documentaţia de concesionare, răspunzând la fiecare solicitare prin adrese transmise atât către cei care au solicitat cât şi prin postarea acestora în SEAP. În 26 martie, Primăria Râmnicului emite adresa de înştiinţare nr. 10846 cu privire la depunerea de către compania Romprest a unei noi contestaţii şi o postează în SEAP împreună cu contestaţia. După trei zile, s-a înregistrat la Primăria Râmnicului adresa CNSC prin care s-a solicitat punctul dc vedere în vederea soluţionării cererii de suspendare a procedurii contestaţiei depusă de Romprest. În 27 martie, Primăria Râmnicului transmite către CNSC adresa nr. 11012, prin care exprimă faptul că nu poate fi de acord cu suspendarea procedurii, argumentând punctul său de vedere. Primăria Râmnicului continuă procedura şi răspunde în continuare la solicitările de clarificare cu privire la documentaţia de atribuire, transmise de către potenţialii operatori economici. În data de 2 aprilie, s-a înregistrat la Primăria Râmnicului decizia CNSC prin care s-a respins ca nefondată cererea de suspendare a procedurii formulată de către firma Romprest. În aceiaşi zi, având în vedere adresa CNSC, Primăria Râmnicului transmite către CNSC documente din cadrul procedurii, însoţite de adresa nr. 11814. Două zile mai târziu, s-a înregistrat la Primăria Râmnicului adresa CNSC prin care s-a solicitat punctul de vedere în vederea soluţionării cererii de suspendare a procedurii contestaţiei depusă de Grup Salubrizare Urbană SA. În 6 aprilie, s-a consemnat la Primăria Râmnicului adresa CNSC prin care s-a solicitat punctul de vedere în vederea soluţionării contestaţiei depusă de Grup Salubrizare Urbană SA. În data de 4 aprilie, Primăria Râmnicului emite adresa de înştiinţare nr. 12022, cu privire la depunerea de către Grup Salubrizare Urbană SA a unei noi contestaţii şi o postează în SEAP împreună cu contestaţia. Tot în aceiaşi zi, Primăria Râmnicului transmite către CNSC adresa nr. 12142 prin care exprimă faptul că nu poate fi de acord cu suspendarea procedurii, considerând-o neîntemeiată şi nefondată, argumentând punctul său de vedere faţă de contestaţia depusă. În 9 aprilie, Primăria Râmnicului aprobă nota justificativă nr. 12633 cu privire la continuarea procedurii de achiziţie publică şi emite înştiinţarea de continuare a procedurii pe care o transmite operatorilor economici. De asemenea, s-a înregistrat la Primăria Râmnicului decizia CNSC prin care s-a respins ca nefondată cererea de suspendare a procedurii formulată de către Grup Salubrizare Urbană SA. Primăria Râmnicului transmite către CNSC adresa nr. 12783 prin care exprimă tardivitatea contestaţiei faţă de o documentaţie de atribuire publicată cu trei luni în urmă, considerând-o neîntemeiată şi tardivă. Primăria Râmnicului continuă să primescă şi să răspundă la clarificări, acestea fiind postate şi în SEAP. În data de 10 aprilie, Primăria Râmnicului, având în vedere contestaţia firmei Rer Ecologic Service Buzău SA, transmite către CNSC documente din cadrul procedurii, însoţite de adresa nr. 12850. Fostul primar Romeo Rădulescu emite Dispoziţia nr. 1781/10 aprilie 2012 pentru constituirea comisiei de evaluare. Însă, după nici două zile, CNSC a admis excepţia tardivităţii depunerii contestaţiilor formulate de Grup Salubrizare Urbană SA şi a respins ca nefondată contestaţia formulată de firma Romprest, dispunând continuarea procedurii. În data de 12 aprilie s-au înregistrat la Primăria Râmnicului oferte după cum urmează: Rer Ecologic Service Buzău, Romprest SA, Rosal SA şi Urban. “Având în vedere soluţiile pronunţate de instanţa de judecată şi faptul că orizontul de timp în care aceste litigii vor fi finalizate este relativ mare, directorul juridic consideră că nu poate fi menţinută starea de suspendare în care se află procedura de licitaţie deschisă şi propune anularea acesteia în conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006. Consecinţă anulării licitaţiei şi având în vedere că ofertele depuse nu au fost deschise, acestea urmează a fi restituite ofertanţilor”, a încercat să se justifice viceprimarul Ion Gigi Matei.