Primăria Râmnicului organizează dezbateri inutile cu asociaţii fantomă de protecţie a animalelor
• În timp ce oamenii sunt muşcaţi pe stradă în fiecare zi de maidanezi,
Primăria Râmnicului organizează dezbateri inutile cu asociaţii fantomă de protecţie a animalelor
Sala de Consiliu a Primăriei municipiului a găzduit vineri la amiază o întâlnire pe tema modalităţilor de gestionare mai eficientă a problemei câinilor fără stăpân din oraş, la care au participat primarul Emilian Frâncu şi viceprimarul Gheorghe Ioniţă, din partea Executivului local, alături de reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, ai Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor, ai Asociaţiei ”A doua şansă”, precum şi ai Direcţiei Administrarea Domeniului Public, în subordinea căreia funcţionează Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân şi Adăpostul de câini de la Feţeni. În deschiderea întâlnirii, s-a subliniat faptul că păstrarea câinilor în adăpost, adopţia lor de către populaţie sau eutanasierea (oricum interzisă prin lege) nu reprezintă modalităţi eficiente de reducere a populaţiei canine de pe străzi, soluţia fiind doar – dându-se ca exemple oraşele Lugoj şi Oradea – sterilizarea în masă a câinilor. Discuţiile au vizat mai multe aspecte, de la cele de ordin juridic, la cele procedurale, pe parcursul lor evidenţiindu-se că activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân în Râmnic se desfăşoară cu respectarea prevederilor legale în vigoare, dar şi că există loc pentru îmbunătăţirea acesteia.
În acest sens, una dintre măsurile recent luate de noua conducere a primăriei a fost cea de extindere a programului în care se pot face adopţii la Adăpostul de la Feţeni, de la o oră pe săptămână, la un program zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00 ÔÇô 12.00. Primarul municipiului a stabilit o serie de măsuri în finalul acestei prime întâlniri care a durat aproape două ore: permiterea accesului în Adăpostul de la Feţeni, în timpul programului anterior menţionat, a observatorilor din partea organizaţiilor non guvernamentale de profil, redimensionarea personalului implicat în activitatea de prindere a câinilor de pe străzi în vederea măririi numărului de capturi, demararea unei campanii de sterilizare prin implicarea cabinetelor medicale veterinare interesate din municipiu. S-a stabilit, de principiu, organizarea unei noi întâlniri în aceeaşi formulă peste aproximativ o lună, în acest interval de timp aşteptându-se şi din partea organizaţiilor de protecţie a drepturilor animalelor propuneri concrete de eficientizare a activităţii, ca şi modalităţi distincte prin care voluntari ai acestor organizaţii îşi pot aduce efectiv contribuţia.