|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Gheorghe Udubae, membru PP-DD, propune ca vâlcenii să cumpere OLTCHIM-ul 

• O soluţie care poate salva combinatul chimic?

Gheorghe Udubae, membru PP-DD, propune ca vâlcenii să cumpere OLTCHIM-ul

Nicu Trandafir

Omul de afaceri Gheorghe Udubae, consilier local al comunei Bujoreni, ne-a contactat pentru a ne explica un plan care ar putea salva locurile de muncă din Combinat, dar şi Combinatul în sine. “I-am scris şi lui Dan Diaconescu de acest plan pentru că ideea mi-a venit în timp ce mă uitam la o emisiune în care Dan Diaconescu spunea că vrea să cumpere Oltchim!”. Ideea lui Gheorghe Udubae nu e rea deloc, dar ea ar fi putut fi pusă în parctică înainte ca aceste datorii să ajungă la aceste sume şi înainte ca managerul Constantin Roibu să “privatizeze” de capul lui activităţile rentabile din Oltchim, prin operaţiunile numite externalizări. Aceste externalizări au dus la apariţia pe Platforma Chimică a unui păienjeniş de societăţi comerciale care deţin secţii ale OLTCHIM. Ele aparţin acum unor foşti salariaţi, colaboratori, directori, oameni căpătuiţi de Roibu.
Dar să revenim la ideea omului de afaceri vâlcean.

Acesta spune că valoarea de piaţă a acţiunilor OLTCHIM deţinute de stat, valoarea reală ţinând cont de activele reale şi de datorii, este în momentul de faţă undeva în jur de 5 milioane de euro. Iar această sumă ar putea să o împrumute Vâlcea. De fapt fiecare vâlcean ar putea să dea 200-300 de lei (sunt mulţi politicieni şi oameni de afaceri care pot cumpăra acţiuni investind sume mai mari) pentru ca pachetul majoritar să rămână judeţului şi să nu fie dat unor firme străine care să ducă la dispariţia Oltchimului. Acest lucru se putea face acum mulţi ani dacă politicienii vâlceni ar fi venit cu această idee în loc să prefere mulgerea sistematică a combinatului de către Roibu, firme căpuşe, politicieni, echipă handbal, presă coruptă etc. Acum e tardiv pentru că dacă acest lucru s-ar face a doua zi toţi creditorii Oltchim s-ar repezi să ceară datoriile (Fiscul, Primăria, Finanţele, CAS, Casa de Pensii, Șomajul, Electrica, CET, băncile, etc.), iar noii acţionari nu ar putea plăti. Acţionar majoritar ar deveni astfel PCC care în mod normal ar cere falimentul. Nici aşa rentabilizarea nu e sigură fără capital de lucru, fără concedieri masive şi fără o conducere incoruptibilă şi profesionistă.

Leave a Response