|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Dan Diaconescu este dator la stat, cu OTV-ul pe butuci şi cercetat pentru spălare de bani şi evaziune 

• Profilul economic al “ştirbului de Caracal”, noul acţionar majoritar al Oltchim:

Dan Diaconescu este dator la stat, cu OTV-ul pe butuci şi cercetat pentru spălare de bani şi evaziune

Dan Diaconescu, declarat căştigător al licitaţiei pentru Oltchim, este acţionar la trei companii care au înregistrat datorii de 2,3 milioane de euro la bugetul statului. Diaconescu, care spune că va finanţa Oltchimul, ba cu ajutorul poporului, ba prin intermediul unor investitori misterioşi, este şi proprietarul OTV, care este în plin proces de insolvenţă. Din dosarul de faliment al OTV rezultă că datoriile totale ale televiziunii sunt de 6,5 milioane euro, din care 600.000 euro către finanţele publice. Dan Diaconescu este cercetat de procurori pentru spălare de bani şi evaziune fiscală şi a fost trimis în judecată pentru şantaj. Dan Diaconescu nu a utilizat în “afacerea” Oltchim niciuna din firmele la care este acţionar şi care au datorii la stat, ci a depus oferta în nume propriu. Dan Diaconescu a câştigat, vineri, licitaţia publică pentru pachetul de acţiuni deţinut de Ministerul Economiei la Oltchim devenind astfel noul acţionar majoritar al combinatului. Diaconescu spune că este pregătit să investească 2 miliarde de lei în combinat, dar nu a precizat clar de unde vin banii. O analiză simplă a activităţii firmelor la care Diaconescu este acţionar ne arată că acestea nu sunt lipsite de probleme şi de datorii către stat. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Dan Diaconescu este acţionar la cinci companii: Preciziei Bussines Center, Oglinda Television, El Salt &RCP 2000, Oglinda Press, Dan Diaconescu Distribution L.D şi Ocram Televiziune, companie care deţine postul OTV. Potrivit informaţiilor publicate de site-ul ANAF, în iunie două din companiile la care Dan Diaconescu este acţionar înregistrau datorii la stat de peste 1,75 milioane euro. Cele mai multe datorii le înregistra compania Oglinda Press, la care Diaconescu este acţionar cu 95%. Oglinda Press avea datorii totale de 7.035.582 lei, din care 7 milioane la bugetul de stat (din care 2,7 mil. lei TVA, impozit pe profit – 1 mil. lei, dobânzi şi penalităţi de 2,5 milioane de lei), 25.647 lei la pensii, 912 lei la şomaj, 9023 la sănătate.

Dan Diaconescu are datorii către stat în valoare de 2,35 milioane de euro

Oglinda Television (companie disctinctă), unde Dan Diaconescu are 92% din actiuni, înregistra în iunie datorii totale către bugetul de stat de 844.000 lei, din care 500.000 lei datorii la bugetul de stat, 260.000 lei la pensii, 8.800 lei la somaj, 75.000 lei la sănătate. La datoriile celor două companii se adaugă şi 600.000 euro pe care îi datorează Ocram Televiziune (care deţine licenţa OTV) la finanţele locale. În total, companiile la care Dan Diaconescu este acţionar au înregistrat datorii către stat în valoare de 2.350.000 euro. Principala afacere a lui Dan Diaconescu este OTV-ul. Pe 30 martie OTV a intrat în faliment. Tribunalul Bucureşti a admis solicitarea societăţii Mamitzu Production SRL, care a cerut instanţei declanşarea procedurii insolvenţei pentru televiziunea lui Dan Diaconescu. Societatea Mamitzu Production SRL a solicitat Tribunalului Bucureşti (TB), pe 30 noiembrie 2011, deschiderea procedurii insolvenţei în cazul societăţii Ocram Televiziune SRL. Mamitzu Production SRL a cerut deschiderea procedurii de insolvenţă pentru o datorie de 200.000 de lei (aprox. 46.000 de euro). În cadrul procedurii de insolvenţă a fost realizată şi o listă cu datoriile totale pe care OTV le înregistrează. Presa a relatat că datoria totala a OTV este de 6,5 milioane euro, din care 2,6 sunt sub condiţie suspensivă (n.r. – condiţie care suspendă efectele unui act până la momentul realizării sale). Citeşte aici detalii despre procedura de insolvenţă a OTV.

OTV, 600.000 euro datorie la Finanţele Publice

Ocram Televiziune, firmă disctinctă de Ocram Press care are 7 milioane lei datorie la stat, înregistrează şi ea datorii la stat. Potrivit datelor din dosarul de insolvenţă publicate în presă rezultă că în lun august Ocram Televiziune era datoare şi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti cu 575.000 de euro şi la Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale cu aproape 28.000 de euro.

DNA: Diaconescu, printr-un asociat, a şantajat un primar pentru 200.000 euro

Dan Diaconescu şi alţi doi colaboratori ai săi au fost trimişi în 2010 în judecată de DNA pentru şantaj. Procurorii spun că Diaconescu şi cei doi colaboratori au obţinut diverse sume de bani prin şantajarea unui primar şi a unui om de afaceri. În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu l-a ameninţat în mod repetat, atât în mod direct, în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct” din 21 iulie 2009, difuzată de postul de televiziune OTV, cât şi indirect, prin intermediul lui Doru Pârv, pe primarul unei comune din judeţul Arad, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 euro. Primarul arădean, sub presiunea acestor ameninţări, i-a dat lui Doru Pârv suma de 30.000 euro şi 42.000 lei, “scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu”. În 2010, în acest dosar, Dan Diaconescu a fost arestat preventiv pentru 2 zile.

OTV, cercetată pentru spălare de bani şi evaziune fiscală

Dan Diaconescu mai este cercetat şi pentru evaziune şi spălare de bani. În rechizitoriul dosarului de şantaj, procurorii DNA spun că un control al Gărzii Financiare a descoperit nereguli în contabilitate care conduc spre ipozeza că în cadrul OTV se spală banii din diverse activităţi infracţionale. “Cu ocazia desfăşurării celor două percheziţii la sediul postului OTV, a rezultat că SC Ocram Televiziune SRL, SC Oglinda Televizion SA şi SC Telecroma Media SRL prezintă serioase deficienţe în modul în care este organizată şi ţinută contabilitatea primară. Pentru acest motiv, s-a cerut Gărzii Financiare – Secţia Municipiului Bucureşti, prin adresa cu nr. 163/P/2009 din 14.07.2010, să efectueze verificări la societăţile comerciale susmenţionate. În raportul preliminar nr. 704272/17.08.2010, Garda Financiară – Secţia Municipiului Bucureşti a constatat mai multe nereguli, ce pot constitui indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani de către reprezentanţii şi administratorii respectivelor societăţi”, se menţionează în rechizitoriu. Dosarul pentru spălare de bani şi evaziune nu a fost încă trimis în judecată.

Diaconescu, 8 milioane de euro avere estimată

În 2011 averea lui Dan Diaconescu era evaluată la 8-9 milioane euro. În 2010 presa a vehiculat că averea lui Diaconescu ar fi de 30 milioane euro. Un tabloid a realizat şi un recensământ al proprietăţilor imobiliare deţinute de Diaconescu. Astfel Diaconescu ar fi deţinut în 2010 şase imobile. Presa a mai vehiculat şi că Diaconescu ar mai deţine un iaht de 2.000.000 de euro, un Rolls-Royce Phantom de 385.000 de euro, un Rolls-Royce Drophead de 340.000 de euro, un Bentley Flying Spur de 200.000 de euro şi două elicoptere. Toate aceste proprietăţi nu au fost însă confirmate oficial.

Leave a Response