|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Prefectul Nadolu a finalizat aplicarea Legii 290/2003 privind acordarea de despăgubiri 

Prefectul Nadolu a finalizat aplicarea Legii 290/2003 privind acordarea de despăgubiri

Prefectul Mircea Nadolu, în calitate de preşedinte al Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ținutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, a finalizat activitatea de soluţionare a cererilor depuse de persoanele interesate în baza acestui act normativ. Astfel, ultima şedintă de lucru a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, s-a desfăşurat în data de 20 septembrie 2012, la sediul Instituţiei Prefectului Vâlcea, pe ordinea de zi aflându-se patru proiecte de hotarâri. În baza prevederilor legii, s-au depus un număr de 287 de cereri, acestea fiind înregistrate într-un registru special de evidenţă, pentru care s-au constituit 287 de dosare. Aceste cereri au fost soluţionate prin adoptarea unui număr de 287 de hotărâri, dintre care 203 hotărâri au fost favorabile solicitanţilor. Prin hotărârile Comisiei Judeţene Vâlcea s-au acordat despăgubiri băneşti atât pentru construcţii, cât şi pentru teren intravilan şi extravilan, după cum urmează: construcţii – 219 unităţi, pentru care s-au acordat despăgubiri băneşti în sumă de 11,7 milioane lei; teren extravilan – în suprafaţă de 2.361 ha, pentru care s-au acordat despăgubiri băneşti în sumă de 20,8 milioane de lei; teren intravilan – în suprafaţă de 14,55 ha, pentru care s-au acordat despăgubiri băneşti în sumă de 24,33 milioane de lei. Saptamânal, persoanele interesate se pot înscrie la audienţe, în fiecare zi de miercuri, între orele 10.00-14.00, la sediul Instituţiei Prefectului jud. Vâlcea, din strada Tudor Vladimirescu nr. 1, camera 4.

Leave a Response