|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Zeci de cetăţeni din Ostroveni, revoltaţi de o decizie aberantă a municipalităţii 

În atenţia primarului Emilian Frâncu:

Zeci de cetăţeni din Ostroveni, revoltaţi de o decizie aberantă a municipalităţii
 
Un grup de cetăţeni din cartierul Ostroveni se revoltă împotriva deciziei Primăriei Râmnicu Vâlcea de a desfiinţa un loc de joacă pentru copii şi a construi, în acest loc, o biserică. În adresa transmisă primarului Emilian Frâncu se menţionează:
“Suntem un grup de cetăţeni, locuitori ai acestui oraş, ce avem locuinţele în blocurile A96, A97, şi ANL 9 situat pe str. Nicolae Iorga, şi care suntem total nemulţumiţi de faptul că în spatele blocului nostru (între blocul A97 şi malul drept al râului Olt) s-a hotărât în Consiliul Local să se construiască o biserică.
 
Actualmente, pe amplasamentul pe care doreşte să se construiască această biserică, se află un loc de joacă pentru copii (leagăne, topogane, etc) precum şi un teren pentru fotbal, început pe vremea fostului şi nefinalizat până în prezent.
 
Stadiul lucrărilor la acest teren de fotbal este următorul:

s-a decopertat stratul vegetal şi s-a pus un strat de balast de aproximativ 20 cm;
s-a turnat temelia de beton pe întreg perimetrul terenului aprox. 20 m x 6 m;
s-au pus stâlpi pe temelie şi s-a împrejmuit cu plasă, inclusiv cu poartă;
s-au amplasat pe teren 2 porţi pentru fotbal.

Ca să se finalizeze acest teren mai trebuia pus gazon sintetic peste stratul de balast, lucru care nu s-a întâmplat. Acest spaţiu de joacă pentru copii, precum şi terenul de fotbal sunt binevenite în această zonă în care se află blocurile ANL 2003 precum şi blocurile ANL date în funcţiune în anul 2011. În această zonă locuiesc tineri căsătoriţi, deci inevitabil sunt foarte mulţi copii pentru care locul de joacă şi terenul de fotbal sunt o “oază” de relaxare.
 
Până să se construiască acest loc de joacă, copii “băteau mingea” pe strada Nicolae Iorga şi de două ori chiar s-au întâmplat ca maşinile să-i lovească pe copii, aceste accidente întâmplându-se datorită faptului că nu exista loc de joacă. Acum că s-a reuşit într-un final ca şi în această zonă să avem un loc de joacă pentru copii ( care nu sunt puţini datorită faptului că în zonă sunt blocuri în care locuiesc numai tineri) primăria a hotărât ca să distrugă acest loc de joacă şi să construiască o biserică.

Nu vreau să se înţeleagă greşit, nu avem nimic împotriva bisericii, dar pentru cine doreşte să se ducă la biserică există la aproximativ 800 m de locul în care vrea să se construiască actualmente biserica, Catedrala Înălţarea Domnului din Ostroveni.

Din aceste motive vă solicităm să anulaţi Hotărârea Consiliului Local prin care s-a aprobat construirea unei noi biserici pe actualul amplasament al locurilor de joacă pentru copii. De asemenea dorim să se finalşizeze lucrările la acest teren de fotbal.

Toate acestea fiind spuse, vă rugăm domnule Primar să dispuneţi reamplasarea în altă locaţie a acestei biserici, o posibilă locaţie fiind în vecinătatea grădiniţei nr. 6 din cartierul Ostroveni.ÔÇ£
 

Leave a Response