|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Penalul PP-DD, Florinel Butnaru, NU poate reprezenta populaţia din Bălceşti în Parlament 

• Dosar de candidat (II)


Penalul PP-DD, Florinel Butnaru, NU poate reprezenta populaţia din Bălceşti în Parlament

Politicianul oportunist Florinel Butnaru a fost desemnat în week-end candidat al PPDD pe Colegiul de Deputaţi Bălceşti. Omul nu are nimic în comun cu populaţia din această zonă! Nu ne-ar mira ca în cazul în care candidatura sa rămâne definitivă, PPDD să nu obţină mai mult de 3% în acest colegiu unde deputatul în funcţie, Constantin Mazilu, are o imagine foarte bună. Dar iată pe scurt câteva din informaţiile care-l caracterizează pe acest consilier judeţean al PPDD, director în funcţie al Autorităţii Rutiere Române ÔÇô Filiala Vâlcea, ce se visează deputat.

Butnaru, legături cu mafia din transportul de persoane

Candidatul PPDD pe Colegiul Bălceşti, Florinel Butnaru, este celebru pentru legăturile de afaceri cu mafia din domeniul transportului de persoane din judeţul Vâlcea. Apropierea lui Butnaru de patronul SC Matdan SRL din Argeş, Daniel Matei, are rădăcini tocmai în anul 2006, când cei doi s-au coalizat pentru a-l da jos pe fostul director al Autorităţii Rutiere Române (ARR) Vâlcea, Ovidiu Crăpătureanu. Pentru a da o notă de seriozitate acţiunii de detronare a lui Crăpătureanu, Florinel Butnaru şi-a tras o fundaţie fantomă – Florexim – care avea prevăzut, prin obiectul de activitate, următoarele: “organizaţie neguvernamentală de luptă împotriva corupţiei şi abuzurilor”. Până atunci, din anul 1998, Florinel Butnaru mai deţinuse funcţia de administrator la SC Florexim Internaţional SRL din Râmnicu Vâlcea, o societate înfiinţată de Florica Ștefan. Florinel Butnaru a stat administrator la această societate până în luna mai 2003, când a fost înlocuit de chiar asociatul unic, Florica Ștefan. Tot atunci, SC Florexim Internaţional SRL a înfiinţat Centrul de Pregătire şi Perfecţionare în Transporturi Rutiere “Florexim Internaţional”, care avea sediul în strada Mihai Eminescu nr. 14 din Râmnicu Vâlcea.

În anul 2006, Daniel Matei, patronul de la Matdan SRL, şi Dragoş Stoica, administratorul de la Bus Trans SRL, aveau nevoie de un om de paie la conducerea ARR Vâlcea, de cineva care să nu le strice “afacerile” care le derulau în domeniul transportului rutier de persoane. L-au găsit uşor pe Florinel Butnaru, preşedintele Fundaţiei Florexim, cel care avea să preia stindardul de luptă împotriva directorului de atunci al ARR Vâlcea, Ovidiu Crăpătureanu. În acest sens, în vara anului 2006, i-au trimis un memoriu de şase pagini fostului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, memoriu în care Florinel Butnaru şi Daniel Muşat l-au făcut pe Ovidiu Crăpătureanu “nebun cu acte în regulă”.
Fapte deosebit de grave comise în activitatea de director al ARR

În anul 2011, “Ziarul de VâlceaÔÇ£ a demarat o campanie de presă, pentru demascarea abuzurilor şi ilegalităţilor comise de Florinel Butnaru, în calitatea sa de director al ARR Vâlcea. Astfel că, în data de 15 iunie 2011, Butnaru a fost concediat de către conducerea naţională a Autorităţii Rutiere Române. Mai multe amănunte referitoare la această decizie ne-au fost furnizate de Florian Coman, directorul general al ARR: “Începând cu data de 15 iunie raportul de muncă cu instituţia noastră al domnului Butnaru a încetat. Directorul de la Vâlcea a fost cercetat, ca urmare a unor sesizări din teritoriu, de către comisia de disciplină a ARR. Astfel membrii comisiei au decis în unanimitate concedierea lui Florinel Butnaru datorită unor fapte deosebit de grave comise de acesta în activitatea sa de director al ARR Vâlcea. Având în vedere că nu putem organiza un concurs pentru ocuparea acestui post, în perioada următoare vom analiza următoarele variante de interimat la conducerea agenţiei de la Vâlcea: desemnarea uneri persoane din agenţie pentru ocuparea postului; transferarea unui angajat de la ARR Bucureşti sau detaşarea pe funcţie a unui specialist în domeniu pentru o anumită perioadă”. Cu toate acestea, s-a găsit un judecător de “bună credinţăÔÇ£, care să-i dea dreptate lui Butnaru (oare când va interveni DNA-ul în aceste afaceri ale judecătorilor corupţi până-n măduva oaselo?) şi să-l repună în funcţia de director al ARR.

Florinel Butnaru a lăsat zeci de elevi din Berislăveşti fără un microbuz şcolar

În data de 1 februarie 2011, microbuzul şcolar de la Berislăveşti a fost oprit în trafic, conform spuselor şoferului Vasile Gherghina şi a rămas fără plăcuţele de înmatriculare. Reamintim cititorilor noştri că acest episod a avut loc la mai puţin de trei săptămâni după ce tot Florinel Butnaru s-a dat în spectacol, atunci când a smuls plăcuţele de înmatriculare de la microbuzele firmei Antares care efectuau transport de călători pe ruta Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani şi atunci când i-a dat jos pe toţi pasagerii microbuzelor.

În urma “gestului” din data de 1 februarie 2011, foarte supărat pe gestul directorului ARR Vâlcea a fost chiar primarul comunei Berislăveşti, Ion Buşagă, cel care consideră că Florinel Butnaru şi angajaţii săi au realizat un abuz şi o încălcare a legii. “În comuna Berislăveşti există două microbuze şcolare, iar în data de 1 februarie am fost cu ele la Râmnicu Vâlcea să le facem inspecţia periodică ITP, având în vedere că luni, 7 februarie, reîncepea şcoala iar elevii aveau nevoie de un mijloc de transport. Din cele două microbuze şcolare, unul era nou, astfel că am fost cu el să i realizeze inspecţia tehnică în vederea obţinerii licenţiei de transport. În prealabil, însă, Florinel Butnaru a venit în data de 24 ianuarie 2011 în comuna Berislăveşti şi a spus că a găsit un microbuz fără licenţă. Tocmai în acest sens ne-am preocupat ca cele două microbuze şcolare să fie verificate tehnic şi licenţiate. Numai că în data de 1 februarie, Florinel Butnaru l-a urmărit în trafic pe şoferul microbuzului nou, i-a smuls abuziv plăcuţele de înmatriculare şi i-a luat actele maşinii.

A doua zi, în data de 2 februarie, am primit la primărie procesele-verbale de contravenţie prin care este amendată Primăria Berislăveşti, cu 200 milioane lei vechi, şi şoferul, cu 75 milioane lei vechi. Prin acest abuz, Florinel Butnaru a lăsat mai mulţi elevi din satele Rădăcineşti şi Robaia fără mijloc de transport şi în imposibilitate de a se mai se duce la şcoală. Vreau să vă mai spun că, prin acest gest, directorul ARR Vâlcea a vrut să favorizeze firma de transport Silva Crisflor, cea care ar fi urmat să preia şi o parte din elevi, dar în urma plăţii unui abonament. Florinel Butnaru protejează interesele firmei Silva Crsiflor pentru că am semnalat de mai multe la ARR că această firmă execută transport cu maşini învechite sau care nu respectă capacitatea, dar Florinel Butnaru nu a luat nici o măsură. În plus, vreau să vă mai spun că ARR-ul nu are nici o atribuţie legală de a controla microbuzele şcolare, pentru că, potrivit Legii 92, singurele organe abilitate să procedeze la verificări ale microbuzelor şcolare sunt Consiliul Judeţean, primăriile de care aparţin şi poliţia rutieră. Este un abuz pe toată linia al lui Florinel Butnaru pentru că nu a avut nici un martor atunci când a smuls plăcuţele de înmatriculare”, ne-a declarat la data respectivă primarul comunei Berislăveşti, Ion Buşagă.

(Tiberiu Pîrnău)

Leave a Response