Ciobanul Florin Ghiţă din Titeşti figurează în evidenţele poliţiştilor ca dispărut de… 17 ani
• Poliţia caută acul în carul cu fân
Ciobanul Florin Ghiţă din Titeşti figurează în evidenţele poliţiştilor ca dispărut de… 17 ani
• dacă aveţi informaţii care pot duce la identificarea celor trei persoane nu ezitaţi să apelaţi 112 sau să anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie!
În data de 12.04.2009, Toma Ilie-Florian, născut în anul 1993, din comuna Stoileşti, a plecat de la domiciliu şi până în prezent nu a revenit la domiciliu. Semnalmente: ochi căprui, păr negru, tuns scurt, ten măsliniu, faţa ovală, nas drept.
La data de 21.05.2011, Bica Mariana-Beatrice, născută în anul 1987, din comuna Bujoreni, a plecat de la domiciliu şi până în prezent nu a revenit. În urma cercetărilor s-a stabilit că aceasta în ziua de 27.03.2011, minora a născut în Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Râmnicu Vâlcea, folosind actul de identitate al altei persoane. Astfel că, aceasta este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea. Semnalmente: ten măsliniu, păr negru, lung, tuns cu breton, ochi căprui.
În data de 26.11.1995, Ghiţă Florin, născut în anul 1978, din comuna Titeşti, a dispărut de pe raza municipiului Drăgăşani, în timp ce se afla cu oile în transhumanţă şi până în prezent nu a revenit la domiciliu. Semnalmente: ochi negri, păr şaten faţa ovală, nas drept. În urma verificărilor efectuate până în prezent şi a mediatizării la momentul dispariţiei, poliţiştii vâlceni nu au reuşit să îi identifice. Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu aceşti tineri sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie sau să apeleze numărul de telefon 112! Nu uitaţi că orice informaţie poate readuce o persoană dispărută în sânul familiei!
Dosar penal în oraşul Băbeni pentru braconaj piscicol
Marţi, 23 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Băbeni, au oprit în trafic un autoturism marca BMW, condus de C. Nicolae, din localitate. În urma verificărilor şi controlului efectuat autovehiculului, poliţiştii au identificat peşte specia caras viu, setci monofilament şi din material textil, stabilindu-se, totodată, că Nicolae C. are dreptul de a conduce suspendat. În seara zilei de 22 octombrie a.c., C. Nicolae şi Ion L., pasager în autoturism, au introdus setcile în apa râului Olt pentru a prinde peşte, fără ca cei doi să deţină autorizaţie de pescuit. Peştele prins, aproximativ 50 kg precum şi uneltele, 478 metri plasă (378 metri monofilament şi 100 metri textil), găsite asupra celor 2 persoane au fost ridicate în vederea confiscării. S-a întocmit dosar de cercetare penala faţă de cei doi pentru comiterea infracţiunilor de producere, import, deţinere, comercializare sau utilizare a uneltelor de plasă monofilament, în apele continentale şi în apele maritime interioare şi pescuitul cu japca şi cu orice alte unelte neautorizate în scopul omorârii peştilor sau altor vieţuitoare acvatice. Totodată, poliţiştii au întocmit dosar penal lui C. Nicolae şi pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
• În comuna Diculeşti,
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea infracţiunii de… purtare abuzivă
La data de 23 octombrie, ora 16.10, poliţiştii Secţiei 10 Măciuca, au fost sesizaţi de către M.C., din comuna Diculeşti, despre faptul că a fost lovit de C.S. La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii Secţiei de Poliţie Măciuca şi ai Postului de Poliţie Diculeşti, ocazie cu care au stabilit că după o şedinţă de Consiliu la care au participat ambele persoane, s-a produs un conflict între acestea. M.C. fiind lovit cu pumnii de către C.S., fiindu-i provocate mai multe leziuni. Au fost efectuate acte premergătoare de către poliţişti cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, cercetările urmând a fi continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti, instituţie competentă în soluţionarea infracţiunii în cauză. Partea vătămată a fost îndrumată să se adreseze Serviciului de Medicină Legală Vâlcea, pentru obţinerea certificatului medico-legal.
Poliţiştii i-au prins pe hoţii care dădeau spargeri prin locuinţele din Guşoeni
Având în vedere sesizările făcute de mai multe persoane din comuna Guşoeni, potrivit cărora, în perioada martie-octombrie 2012, persoane necunoscute le-au pătruns în locuinţe, de unde au sustras mai multe bunuri şi valori, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Guşoeni au efectuat investigaţii, activităţi specifice şi au reuşit identificarea principalilor suspecţi ai faptelor reclamate, prejudiciul estimat fiind de 1500 lei. Astfel, a fost identificat B. F., de 17 ani şi I. N., de 13 ani, ambii din localitate, despre care poliţiştii au stabilit că au pătruns prin efracţie în 4 locuinţe din comună, de unde au sustras mai multe obiecte de uz casnic, creând un prejudiciu total de aproximativ 1500 lei. Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a reuşit recuperarea în cea mai mare parte a prejudiciului cauzat, acesta fiind restituit părţilor vătămate. Poliţiştii au deschis o anchetă şi efectuează cercetări faţă de cei 2 minori sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu, urmând ca după finalizarea cercetărilor dosarul să fie înaintat la Parchet cu soluţie procedurală corespunzătoare.
Accident rutier la Mihăeşti soldat cu rănirea a trei persoane
Luni, 22 octombrie, ora 15.45, D. Mircea, de 35 ani, din municipiul Timişoara, a condus un autoturism marca Opel Astra pe DN.67, iar la km. 179+528 m, pe raza comunei Mihăeşti, din direcţia Rm. Vâlcea ÔÇô Horezu, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un autoturism marca Peugeot condus din sensul opus de mers de B. Marin, de 51 ani, din comuna Vlădeşti. În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a 3 persoane, respectiv a ambilor conducători auto implicaţi în accident, care au fost diagnosticaţi cu policontuzii, precum şi a lui D. Ioan, pasager dreapta în autoturismul marca Renault, care a fost diagnosticat şi el cu policontuzii produse prin accident rutier. Cei doi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.