|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Candidatul USL pe Colegiul senatorial Rm. Vâlcea, Adrănel Cotescu, are o bogată experienţă profesională şi didactică 

Candidatul USL pe Colegiul senatorial Rm. Vâlcea, Adrănel Cotescu, are o bogată experienţă profesională şi didactică

În cursul lunii trecute, liberalul Adrănel Cotescu a fost desemnat oficial candidat al USL pe Colegiul senatorial Râmnicu Vâlcea. Din iulie 2012 şi până în prezent, Adrănel Cotescu lucrează la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, ca director general la Direcţia Generală Lucrări Publice. Printre atribuţiile avute în cadrul acestei instituţii enumerăm: conducerea, îndrumarea şi răspunderea de activitatea direcţiei, conform regulamentului de organizare şi funcţionare; monitorizarea, coordonarea şi asigurarea aplicării strategiilor elaborate şi a programelor aferente. Despre educaţie şi formare, putem spune că Adrănel Cotescu a absolvit în anul 1978 Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti – Facultatea de Construcţii Civile Industriale şi Agricole, având următoarele calificări: expert tehnic în domeniul construcţiilor, verificator de proiecte în domeniul construcţiilor, auditor energetic pentru clădiri, diriginte de şantier în domeniul construcţiilor, evalutor în imobiliare.

În 1988, Adrănel Cotescu a urmat cursurile Universităţii Bucureşti – Facultatea de Matematică, iar în anul 1999 a obţinut titlul de doctor la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti – Ramura de Știinţă Tehnică. Adrănel Cotescu a absolvit în 2009, la Institutul Naţional de Administraţie, un program de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, după care a urmat studii aprofundate la Academia de Studii Economice Bucureşti – Managementul Întreprinderii şi Teritoriului. Prima dată, Adrănel Cotescu s-a angajat în anul 1979 la Trustul de Construcţii pentru Îmbunătăţiri Funciare – Șantierul Alexandria, judeţul Teleorman, unde a lucrat ca inginer constructor stagiar cu atribuţii de urmărire a lucrărilor de construcţii. Între 2006 şi 2007, Adrănel Cotescu a deţinut funcţia de director general la Ministerul Transporturilor Construcţiilor şi Turismului – Direcţia Generală de Dezvoltare în Construcţii, iar între 2007 şi 2009 la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor. Adrănel Cotescu a avut şi are o bogată activitate didactică: la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti este conferenţiar la Catedra de Mecanică Statică şi Dinamica Construcţiilor, unde predă seminarii şi cursuri pe domeniile Mecanică Teoretică, Rezistenţa Materialelor, Stabilitatea Structurilor.

Leave a Response