|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Remus Daniel Niţu sprijină proiectele de dezvoltare ale localităţilor din Colegiul Nord 

Remus Daniel Niţu sprijină proiectele de dezvoltare ale localităţilor din Colegiul Nord

Candidatul Uniunii Social Liberale pentru funcţia de senator în Colegiul nr. 2 Brezoi – Horezu, omul de afaceri Remus Daniel Niţu, vicepreşedinte al organizaţiei Partidului Naţional Liberal Vâlcea, şi-a început ultima săptămână de campaniei tot în mijlocul oamenilor. Candidatul USL pentru funcţia de senator Remus Daniel Niţu a participat luni seara la două adunări cu cetăţeni din comuna Milcoiu, singura localitate din judeţul Vâlcea care nu are cămin cultural. Oamenii i-au cerut reprezentantului USL să ajute administraţia locală să ducă la bun sfârşit proiectele pe care le-a propus pentru dezvoltarea comunităţii. Localnicii din Milcoiu vor sprijin pentru asfaltarea drumurilor comunale, vor să fie ajutaţi cu pământurile, dar şi o legislaţie mai bună în ceea ce priveşte protecţia culturilor împotriva animalelor sălbatice, în special mistreţii care anul acesta au făcut ravagii în culturile de porumb din toată ţara.

Remus Daniel Niţu şi-a reafirmat intenţia ca, odată ajuns în Parlament, să sprijine administraţiile locale pentru asigurarea unui nivel de trai decent pentru toate categoriile sociale, dar şi propunerile legislative pentru stimularea agriculturii, a dezvoltării industriei şi turismului şi a angajărilor în mediul privat. “Aşa cum am mai spus, intenţia mea este să merg în Parlament în comisia pentru agricultură. Suntem interesaţi ca oamenii să îşi poată definitiva rapid proprietăţile, să primească banii necesari culturilor şi creşterii animalelor şi să aibă piaţă de desfacere pentru fructe, cereale, legume, animale şi produse animaliere. O acţiune de finanţare a primăriilor pentru intabularea rapidă a terenurilor şi definirea proprietăţilor imobiliare este obligatorie.

Statul este cel care trebuie să aloce banii necesari pentru că numai aşa se poate rezolva această problemă a terenurilor care trenează de ani buni. Trebuie, de asemenea, să ne gândim la înfiinţarea fermelor pentru ca astfel să îi putem determina pe tineri să se întoarcă să muncească la ei în ţară şi nu printre străini. În România la ora actuală se practică o agricultură de subzistenţă. Nu există ferme, terenurile sunt fărâmiţate, iar plantaţiile de pomi sunt îmbătrânite. Modernizarea mijloacelor de lucru este necesară şi eu mi-am propus să sprijin realizarea de proiecte pentru obţinerea de finanţare europeană de către fermierii din zonă”, a precizat candidatul USL. Acesta a mai adăugat că este necesară şi o promovare mai puternică a produselor româneşti: “De ce să le dăm străinilor materia primă, ca apoi să cumpărăm de la ei când putem să le vindem noi lor produsul finit?”

La rândul său, primarul din Milcoiu, Daniel Muşat, a declarat că îi sprijină pe cei doi reprezentanţi USL: “Avem multe proiecte în derulare. Urmează să fie aprobată asfaltarea în satul Lunca. Acum am început asfaltarea în Izbăşeşti, dar imediat ce aceasta va fi finalizată vom începe în Luncă cu ajutorul domnului Dan Niţu, care cu siguranţă ne va acorda tot sprijinul şi pentru implementarea celorlalte proiecte pe care le avem. Suntem o comună mică, dar suntem puternici. Întotdeauna am fost peste 70 la sută la votare”.

Leave a Response