Complexul Energetic Oltenia ajută Oltchim
Complexul Energetic Oltenia ajută Oltchim
Potrivit publicaţiei “Impact în GorjÔÇ£, în data de 3 decembrie, la sediul Complexului Energetic Oltenia a avut loc o întâlnire dintre directorul general Laurenţiu Ciurel, secretarul de stat din Ministerul Economiei, Rodin Traicu şi directorul Oltchim, Râmnicu Vâlcea, Mihai Bălan, în care s-au discutat problemele de la Oltchim. În urma discuţiilor purtate s-a decis ca CE Oltenia să asigure buna funcţionare a combinatului prin livrarea de energie prin intermediul CET Govora, acesta fiind în realitate un contract de întrajutorare. “Energia electrică este asigurată în mare parte de CE Oltenia iar în ceea ce priveşte datoriile, acestea se vor achita pe măsură ce se încasează banii din producţia vândută. Se va achita cu prioritate energia electrică de la CE Oltenia”, a explicat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Rodin Traicu.
Traicu: Datoriile Oltchim la CE Oltenia vor fi achitate cu prioritate
Potrivit aceleiaşi surse, acum, funcţionarea Oltchim se datorează în parte CE Oltenia. Această realitate a fost confirmată chiar de secretarul de stat din Ministerul Economiei Rodin Traicu, care a participat la discuţiile legate de întrajutorarea Oltchim. Traicu a dat asigurări şi cu privire la faptul că datoriile înregistrate de Oltchim la CE Oltenia vor fi achitate cu prioritate. În ceea ce priveşte poziţia conducerii CE Oltenia, directorul general al companiei, Laurenţiu Ciurel, a declarat că scopul principal al discuţiilor purtate a fost acela “de a ajuta Oltchim să treacă peste pragul critic până la privatizarea strategică. Avem un contract de întrajutorare cu CET Govora, de livrare energie. Noi vom primi înapoi aceeaşi cantitate de energie livrată de ei, în sistem, în contul nostru”. Și cum contractul se află la final, din punct de vedere al derulării, s-au pus bazele prelungirii lui. Deşi conducerea companiei a recunoscut că o parte din beneficiari au datorii mari la CE Oltenia, aceiaşi reprezentanţi au mai susţinut şi că o parte din aceste creanţe sunt pe punctul de a fi încasate.