|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

SC APAVIL SA a cumpărat consultanţă de 4 milioane de euro de la un băiat deştept din PNLÔÇ¿ 

SC APAVIL SA a cumpărat consultanţă de 4 milioane de euro de la un băiat deştept din PNLÔÇ¿

O firmă de consultanţă din Bucureşti a dat lovitura la Râmnicu Vâlcea, cu un contract în valoare de 17.116.172 RON, antamat în luna noiembrie 2012. SC FICHTNER ENVIRONMENT S.R.L. a avut cea mai bună ofertă din cele şapte depuse pentru: “Asistenţă tehnică pentru Managementul Proiectului: Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul ValceaÔÇ£. Locul principal de prestare: oraşele Râmnicu Vâlcea, Ocnele Mari, Drăgăşani, Calimanesti, Olanesti, Babeni si Balcesti din judetul Valcea”. Serviciile se referă la: consultanţă pentru alimentarea cu apa si servicii de consultanta in materie de deseuri; consultanta in ingineria mediului; consultanta privind gestionarea proiectelor; consultanta in tratarea apelor reziduale; consultanta pentru alimentarea cu apa si servicii de consultanta in materie de ape reziduale, altele decat cele pentru constructii.

Fichtner Environment este deţinută de Fichtner GMBH, cu sediul în Stuttgart ÔÇô Germania, care are în proprietate 51 la suta din părţile sociale ale SRL-ului, respectiv Interdevelopment, cu sediul in Bucuresti, care deţine 49 la sută din Fichtner Environment. Firma Interdevelopment SRL, este la rândul ei deţinută de Mihai Mircea Cozariuc, om cu state vechi în PNL Timis, partid din partea căruia a îndeplinit funcţia de consilier judeţean în mandatul 1996 – 2000. Potrivit presei centrale, după 2000, Cozariuc şi-a mutat locul de muncă în Capitală, unde a îndeplinit funcţia de director general al Direcţiei Integrare Europeană, Proiecte şi Programe din cadrul Ministerului Mediului. Mai mult, o prezentare a stadiului de implementare a programului ISPA în România, aflată pe site-ul internet al ministerului, îl identifică pe Cozariuc drept persoana de contact din minister care se ocupă de ducerea la bun sfarsit al programului în sumă de aproximativ 250 de milioane de euro.

Surse din interiorul SC APAVIL SA ne-au declarat că SC FICHTNER ENVIRONMENT S.R.L. se află în întârziere cu realizarea obiectivelor din contractul încheiat cu operatorul regional de apă în judeţul Vâlcea. Vom reveni cu amănunte!

(Tiberiu Pîrnău)

Leave a Response