|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Veşti bune din Direcţia Plantelor 

Veşti bune din Direcţia Plantelor

 

În cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea funcţionează şi Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Plantelor. În prezent cu 6 centre din cele 8 propuse şi având un număr total de 23 angajaţi, a realizat lucrări de dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare în 10 unităţi economice din judeţ, precum şi în instituţii publice, a prestat servicii si comercializare pesticide la peste 500 de persoane fizice si juridice, producători agricoli. În decursul anului 2006, deşi situaţia meteorologică a fost nefavorabilă, s-au încheiat contracte de execuţie lucrări cu 15 agenţi economici sau instituţii publice în valoare de 30.000 RON, din care au fost executate şi încasate 22.000 RON. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe, acest serviciu se doreşte a intra într-un proces de reorganizare şi, de ce nu, de privatizare ulterioară.

Leave a Response