|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Senatorul USL, Adrănel Cotescu, anunţă indexarea pensiilor cu 4% începând cu 1 ianuarie 2013 

Senatorul USL, Adrănel Cotescu, anunţă indexarea pensiilor cu 4% începând cu 1 ianuarie 2013

Săptămâna trecută, în Parlament, a fost aprobat proiectul de lege pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă 1/2013 privind marirea punctului de pensie cu 4%. Aceasta masura creste valoarea punctului de pensie de la 732 de lei la 762, iar marirea se va reflecta in cuantumul pensiilor primite in luna februarie, cand va fi platita retroactiv si indexarea din ianuarie.

Proiectul de lege a fost aprobat in Senat in sedinta din 28 ianuarie, dupa ce a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru Munca, Familie si Protectie Sociala si prevede modificarea a 2 articole din legea privind sistemul unitar de pensii publice, modificare fara de care nu ar fi fost posibila aceasta majorare.

ÔÇ£In calitate de vicepresedinte al Comisiei pentru Munca, Familie si Protectie Sociala am sustinut avizarea favorabila a acestui proiect de lege. Consider ca este un prim demers prin care incepem sa inlaturam consecintele negative ale jafului la numarare din 2010, cand Roberta Anastase a numarat 80 de deputati in plus pentru a putea trece de Camera Deputatilor aceasta lege.

Din pacate, desi puterea de cumparare a pensionarilor a scazut semnificativ in ultimii ani, pe toata perioada de guvernare pedelista, valoarea punctului de pensie a stagnat din cauza prorogarii legii. Daca in ultimii 3 ani legea s-ar fi aplicat, in anul 2011, valoarea punctului de pensie ar fi fost 777 lei, in 2012 – 822 de lei si acum ar fi trebuit sa fie peste 850 de lei. În 2014, valoarea punctului de pensie va fi din nou indexată”, a declarat senatorul Adranel Cotescu.

Leave a Response