|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Mai multe brutării din Horezu şi Rm. Vâlcea au fost amendate cu suma totală de 3.400 lei 

• În urma unor verificări ale unei comisii mixte de control,

Mai multe brutării din Horezu şi Rm. Vâlcea au fost amendate cu suma totală de 3.400 lei

În baza Ordinului de Prefect nr. 64/04 februarie 2013, a început efectuarea unui control în unităţile care produc şi comercializează produse de panificaţie, de pe raza judeţului Vâlcea. Comisia de control este formată din reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu, respectiv: Instituţia Prefectului – Corpul de control, Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, iar tematica de control prevede verificarea condiţiilor igienico-sanitare, a normelor de igienă sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi protecţiei consumatorului.

În perioada 11 – 15 februarie 2013 au fost verificate cinci unităţi care produc şi comercializează produse de panificaţie, în oraşul Horezu şi municipiul Râmnicu Vâlcea, respectiv: două unităţi care produc pâine şi alte produse de panificaţie, de tip brutărie, în oraşul Horezu, din care o unitate a fost sancţionată contravenţional sub formă de amendă, în cuantum de 600 lei, iar o unitate a fost sancţionată contravenţional sub formă de avertisment; trei unităţi care produc pâine şi alte produse de panificaţie, de tip brutărie şi laborator patiserie, în municipiul Râmnicu Vâlcea, din care două unităţi au fost sancţionate contravenţional sub formă de amendă în cuantum total de 2800 lei şi două unităţi au fost sancţionate cu avertisment (o unitate a fost sancţionată şi cu amendă). Sancţiunile au fost acordate pentru: nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare, a produselor de nutriţie pentru animale şi a produselor de uz veterinar; neefectuarea operaţiunilor de curăţenie şi dezinfecţie a locurilor de muncă, utilajelor, ustensilelor, suprafeţelor de lucru şi a ambalajelor în condiţiile stabilite de normele igienico-sanitare în vigoare; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare şi a ambalajelor în alte spaţii decât cele prevăzute în acest sens; consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate.

În fiecare locaţie verificată, echipa mixtă de control, în componenţa precizată mai sus, a încheiat procese-verbale de constatare, acte de control cu termene şi responsabilităţi, în care au fost precizate măsuri de eliminare a deficienţelor constatate sau de igienizare a unităţilor identificate ca insalubre, cu termene concrete de îndeplinire. Pentru deficienţele constatate, în procesele-verbale de constatare a condiţiilor igienico sanitare încheiate la fiecare locaţie în parte, unităţile au fost sancţionate contravenţional sub formă de amendă sau avertisment.

Leave a Response