Pivotul Ionela Stanca a trimis un memoriu prin care solicită să devină liberă de contract
Pivotul Ionela Stanca a trimis un memoriu prin care solicită să devină liberă de contract
După Brabosa şi Navarro, pivotul “naţionalei” României a trimis cerere la federaţie pentru a deveni liber de contract din cauza restanţelor financiare. Situaţia scapă de sub control la Oltchim Rm. Vâlcea. Starea de nemulţumire cauzată de neplata salariilor se accentuează. Dacă pînă ieri se credea că doar străinele îşi vor cere rapid drepturile, nemaiavînd răbdare ca oficialii vîlceni să găsească bani, ieri a apărut la Federaţia Română de Handbal şi prima cerere din partea unei românce. Pivotul Ionela Stanca (32 de ani) a trimis un memoriu prin care solicită să devină liberă de contract. “E adevărat, am primit un memoriu din partea Ionelei Stanca pentru neplata salariilor care depăşeşte 60 de zile, astfel că se încadrează regulamentelor. Memoriul a fost judecat, iar Oltchim are termen pînă în 6 martie pentru a achita restanţele. În caz contrar, handbalista devine liberă de contract”, a declarat Mihai Marinescu, vicepreşedintele FRH, şeful Comisiei de Soluţionare a Memoriilor. Ionela Stanca joacă din 2006 la Oltchim, cu o pauză de un an, în sezonul 2008-2009 îmbrăcînd tricoul Rulmentului Braşov. Stanca îşi doreşte să plece în Franţa, dacă tot situaţia de la Oltchim nu e una tocmai bună, pentru a fi alături de soţul ei, care e antrenor de rugby în Hexagon. În plus, nu ar mai fi nevoită să stea departe de fiul său, care are ceva mai mult de un an. Dacă Oltchim nu va găsi bani să-şi plătească jucătoarele, pînă la începutul lunii martie, campioana României va fi pusă într-o situaţie nemaiîntâlnită. Handbalistele care şi-au depus memorii vor deveni libere de contract, iar gruparea vâlceană nu va mai avea cu cine să joace ultimele două partide din Liga Campionilor! Nici nu se mai pune problema, în acest caz, de calificarea în semifinale. Sunt totuşi promisiuni din partea primarului din Rm. Vâlcea, Emilian Frîncu, de a achita o lună din salariile jucătoarelor, pentru a se detensiona atmosfera.