Oltchim, o obsesie naţională 

Oltchim, o obsesie naţională

Oltchim este cu siguran╚øă o mare întreprindere dar, mai mult de atât, este o adevărată obsesie na╚øională. Nu este, din păcate, ╚Öi o mândrie na╚øională. Mass-media, mediul public ╚Öi chiar multe discu╚øii private au fost acaparate în ultimul an de dezbateri furtunoase ÔÇô dar destul de sterile ÔÇô cu privire la viitorul acestei mari companii care trebuie să fie ÔÇô nu-i a╚Öa ? ÔÇô luminos, că doar este o mare companie de stat. Oltchim este pe toate buzele, a făcut obiectul disputelor electorale ╚Öi chiar al unei încercări e╚Öuate de privatizare cu accente de melodramă ╚Öi pare să concentreze la maxim, încă, energiile ╚Öi gândurile deciden╚øilor ╚Öi anali╚Ötilor. Până când ╚Öi de ce oare ?

Nu a╚Ö fi ridicat această întrebare dacă nu vedeam cum în grupul larg al comentatorilor pe acest subiect nu intră ╚Öi o publica╚øie economică serioasă ╚Öi respectabilă cum este Ziarul Financiar printr-un editorial semnat de dl. Sorin Pâslaru.

Astfel, în numărul de astăzi, 26 februarie 2013, al publica╚øiei, dl.Pâslaru preia ╚Öi dezvoltă ideile dlui Petru Ianc, fost director în Ministerul Economiei (între noi fie vorba, unul dintre cei care ar fi trebuit să ghideze, în trecut, compania de stat Oltchim spre prosperitate), idei aparent ”revolu╚øionare”, menite să rezolve aproape miraculos frământata soartă a combinatului vâlcean.

Zice domnul Ianc că Oltchim este, de fapt, o companie europeană ╚Öi, ca atare, ar trebui, nici mai mult nici mai pu╚øin, să fie luată în grijă directă de către însă╚Öi onorabila Uniune Europeană. Uniunea ar trebui ”să sprijine companii cheie de a căror menţinere pe piaţă depinde dezvoltarea economică a UE.” prin intermediul unui ”Fond de Redresare industrială” (?!!), similar Fondului European pentru Stabilitate, care se raportează la sistemul bancar. Pentru a nu persista în eroare, a╚Öa cum se întâmplă în articol, precizez că actualul Mecanism European de Stabilitate (ESM) sau antecesorul acestuia ÔÇô European Finanical Stability Facility (EFSF) ÔÇô nu au salvat nicio bancă ci sunt concepute ca mecanism de salvare în caz de urgen╚øă a unor state. Până acum orice sprijin către institu╚øiile financiare se făcea prin intermediul statelor membre ale Uniunii Europene ╚Öi doar recente au avut loc discu╚øii în sensul unei interven╚øii directe a ESM.

Mergând mai departe, zice articolul men╚øionat că nu numai Oltchim ar trebui să intre sub pulpana ocrotitoare a Comisiei Europene ci ╚Öi companiile din grupul Mechel, de exemplu (cum, că acestea sunt în proprietate privată ?). Mai mult, fondul de redresare industrială ar putea să se ocupe ╚Öi de privatizarea Po╚Ötei Române sau a CFR Marfă.

Cu alte cuvinte, obsesia na╚øională să sufere un upgrade, la nivel de obsesie europeană. Sau, cum spune dl.Pâslaru la final (nu îmi dau seama dacă este opinia Domniei sale sau îl citează pe dl.Ianc), ”oalele se vor sparge nu numai în capul administraţiei de la Bucureşti, dar şi în acela al comisarilor de la Bruxelles. Vrând-nevrând”. Că doar UE are experien╚øă în domeniu prin BERD ╚Öi prin Banca Europeană de Investi╚øii, zice articolul. Care experien╚øă ? A propos, BERD nu apar╚øine Uniunii Europene, ci unui grup mult mai larg de state iar BEI, care este într-adevăr a UE, acordă împrumuturi, pe proiecte, nu salvează întreprinderi în dificultate.

”Solu╚øiile” avansate de dl.Ianc denotă necunoa╚Öterea evidentă a mecanismelor de func╚øionare ╚Öi a competen╚øelor Uniunii Europene, de exemplu în ceea ce prive╚Öte ajutorul de stat ╚Öi ceea ce poate face Uniunea Europeană, în baza tratatelor constitutive. Astfel, de╚Öi invocă salvarea unor bănci prin interven╚øie publică, ca precedent în justificarea ideilor sale, aceasta s-a făcut prin resursele financiare ale unor state membre ÔÇô Marea Britanie, Germania, Olanda s.a ÔÇô nu ale Uniunii Europene care nu a avut decât, eventual, rolul de a aproba, prin Comisia Europeană schemele de ajutor de stat aferente.

Mai mult, ceea ce spune dl.Ianc denotă o neîn╚øelegere fundamentală a func╚øionării economiei de pia╚øă, a rolului unei întreprinderi ╚Öi a ceea ce înseamnă privatizarea. Aceasta din urmă, ar fi, în opinia dlui. Ianc, marcat, probabil, de experien╚øa unor privatizări din trecut, doar un mod de a ceda controlul unor ”monopoluri de stat” unor firme de stat din alte ╚øări membre ale UE. Domnia sa ignoră faptul că, de la 1 ianuarie 2013, Po╚Öta Română nu mai are monopol pe niciun serviciu. CFR Marfă nu mai este de mult monopolist. Oltchim nu este nici el monopolist, cel pu╚øin din perspectiva importului facil de produse similare cu ale sale. În egală măsură este ignorat faptul că la privatizare se pot prezenta mari companii private din ╚øări ale Uniunii Europene sau din alte zone.

Oltchim este cu siguran╚øă o societate mare ╚Öi destul de importantă pentru economia românească. Dar viitorul său este întunecat ╚Öi extrem de nesigur, nu fiindcă nu ar fi avut pia╚øă ci deoarece a fost prost ╚Öi neglijent administrată ╚Öi spoliată cu orice ocazie posibilă. Nu a ajuns acolo unde este din ghinion sau datorită unor for╚øe economice adverse mult prea puternice, ci din ra╚øiuni pur interne. Oltchim este un colos dar este unul cu picioare de lut. Până la urmă, marele combinat din Vâlcea nu este reprezentativ pentru economia românească prezentă ╚Öi este foarte greu de crezut ca poate reprezenta viitorul. Asta în condi╚øiile în care industria manufacturieră se mută din ce în ce mai mult din Uniunea Europeană către zone cu costuri mai reduse, în primul rând ale for╚øei de muncă, aflate la est sau sud de România. În acest context un colos poate rezista doar dacă este extrem de eficient sau extrem de inovativ, investind constant si masiv în cercetare. Sau amândouă. Este Oltchim în vreuna dintre aceste situa╚øii. Nu este. ╚ÿi atunci ce poate face Uniunea Europeană, în locul nostru ? Să injecteze banii Uniunii ÔÇô mai pu╚øini ╚Öi necesari pentru activită╚øi mai importante ÔÇô în sus╚øinerea artificială în via╚øă a unor companii ineficiente din România sau din altă ╚øară membră ?

Dincolo de faptul că are capitalul de╚øinut în majoritate de stat, Oltchim este o companie ca oricare alta. Adică este supusă rigorilor economiei de pia╚øă ╚Öi nu este a╚Öezată pe vreun piedestal decât în ochii nostalgicilor campionilor na╚øionali crea╚øi înainte de 1989 ╚Öi ╚øinu╚øi în via╚øă după 1990, fără a li se cere să fie eficien╚øi ╚Öi cu adevărat campioni în industriile în care operau (pentru contra-exemple, a se vedea colo╚Öi din Cehia sau Polonia care au devenit for╚øe regionale).

Mi se pare incorect faptul că atâ╚øia plâng soarta ”nedreaptă” a Oltchim, în vreme ce mai nimeni în spa╚øiul public nu deplânge soarta miilor de întreprinderi mici, mijlocii ╚Öi mari care suferă ╚Öi ele efectele crizei economice (în unele cazuri ╚Öi ale propriei ineficien╚øe). De ce acestea ar fi mai pu╚øin importante ? Dacă o societate de talia Oltchim, dar privată, ar fi fost în situa╚øia acesteia, am fi asistat la acela╚Öi iure╚Ö ╚Öi la acelea╚Öi lamentări. Retragerea Nokia din România, cauzată de problemele unui colos privat în plină prăbu╚Öire nu a provocat nici pe departe acelea╚Öi dezbateri. A creat mai degrabă un fel de furie împotriva unui evenimet ale cărei cauze nu se aflau în România ╚Öi care nu mai era nici măcar în puterea de decizie a firmei Nokia. De altfel, ceea ce s-a întâmplat la Jucu ar fi trebuit să fie un semnal puternic că într-o economie de pia╚øă trebuie să fii mereu eficient ╚Öi competitiv ╚Öi că, în asen╚øa performan╚øei ╚Öi a bunei administrări, căderea poate veni rapid iar uneori ea nu mai poate fi oprită.

Este trist că ne agă╚øăm în continuare de vechi simboluri ale economiei na╚øionale, în loc să tragem linie, să întreprindem ceva ╚Öi să creem noi for╚øe economice, în sistem privat ╚Öi adaptate unei concuren╚øe acerbe, la nivelul pie╚øei interne a Uniunii Europene ╚Öi la nivel mondial.

Nu putem construi viitorul economiei române╚Öti cu fa╚øa întoarsă spre trecut, plini de nostalgii ╚Öi fără a da aten╚øie firmelor private care au poten╚øialul de a prelua ╚Ötafeta ╚Öi de a se dezvolta.

Falimentul, fără a fi un prilej de bucurie, nu este sfâr╚Öitul unei lumi cât mai degrabă începutul unei lumi noi, o ocazie de o lua de la capăt. Din punctul de vedere al economiei în ansamblu, falimentul înseamnă stoparea folosirii ineficiente a resurselor (bani, materii prime, for╚øă de muncă etc) ╚Öi alocarea acestora unor activită╚øi noi care pot genera profit.

Chiar ╚Öi în cazul concret al Oltchim, probabil că anumite activită╚øi pot continua, în mod profitabil dar încercarea de a salva întregul colos nu are mari ╚Öanse. Deciden╚øii ar trebui să ac╚øioneze pragmatic, cu gândul la oamenii de acolo ╚Öi la ce se mai poate face, în mod realist, nu în încercarea de a înghe╚øa timpul ╚Öi de a păstra Oltchim a╚Öa cum era. Aici este obsesia ╚Öi aceasta este de nerealizat, cel pu╚øin în condi╚øii normale de pia╚øă ╚Öi de rentabilitate.

Trebuie sa trecem mai departe, să învă╚øăm lec╚øia ╚Öi să evităm să mai avem Oltchim-uri în viitor (din păcate, mai există companii care îi pot împărtă╚Öi soarta în prezent).

PS: dacă în cazul Oltchim ar fi fost posibilită╚øi de relansare, la cârma sa ar fi fost numit, în procedura de insolven╚øă (o oază de respiro pentru combinat) un manager iscusit, cu experien╚øă în salvarea ╚Öi punerea pe picioare a unor întreprinderi private, nu un lichidator. Semnalul dat nu este chiar încurajator pentru viitor atunci când, în loc de doctor, este chemat preotul…

Valentin Mircea – contributors.ro