|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Frâncu nu se teme de arhivele securităţii 

Frâncu nu se teme de arhivele securităţii

 

PNL solicită tuturor deţinătorilor de arhive care au documente ale fostei Securităţi să transmită de urgenţă CNSAS dosarele politicienilor. Liberalii consideră că CNSAS va verifica cu multă atenţie toate dosarele fostei Securităţi şi mai ales pe cele care au stat mult timp secrete, sub pretextul că ar fi afectat siguranţa naţională. Partidul Naţional Liberal este prima formaţiune politică ce a depus în mod oficial la CNSAS o solicitare de verificare a 156 dintre demnitarii săi care ocupă funcţii publice. „Socotim că este primul act concret, pragmatic în ceea ce priveşte reforma morală a clasei politice, de care se vorbeşte de atât timp. Acţiunea noastră reprezintă o invitaţie pentru întreaga clasă politică românească de a face această verificare, de a ne face curăţenie şi este, de asemenea, o invitaţie pentru cei care au făcut poliţie politică să facă doi paşi înapoi”, a declarat liderul liberal vâlcean Emilian Frâncu.
Deputatul Frâncu a reafirmat că PNL a hotărât retragerea sprijinului politic şi demiterea din funcţiile publice a liberalilor care vor fi dovediţi că au colaborat cu Securitatea. Totodată, PNL consideră că este ciudată virulenţa criticilor şi atacurilor la adresa conducerii liberale, după ce Biroul Permanent Central a decis să ceară CNSAS verificarea demnitarilor din propriul partid, precum şi din celelalte formaţiuni.(T.G.)

Leave a Response