Agenda administrativă
Bannerele de pe stâlpi, date jos de primărie
În vederea punerii în aplicare a HCL nr.133/2006 privind interdicţia de amplasare a bannerelor publicitare între stâlpii de iluminat public, au fost trimise comunicări către proprietarul stâlpilor – SC Electrica SA şi către deţinătorii bannerelor, astfel ca aceste sisteme de publicitate să fie înlăturate. Totodată, s-a atras atenţia că nerespectarea prevederilor legale se sancţionează cu amenzi începând cu 1.000 RON.
Transportatorii, amendaţi de Corpul de Control al Primarului
Corpul de Control al Primarului, în colaborare cu Poliţia Rutieră, au realizat mai multe controale privind respectarea HCL nr.82/2001 şi a HCL nr.132/2004 privind activitatea de transport greu şi aprovizionare. După verificarea a 15 transportatori, au fost sancţionaţi 6 şoferi pentru nerespectarea indicatoarelor de restricţie, iar 8 societăţi de profil au fost obligate să înceapă demersurile în vederea obţinerii autorizaţiei de liberă trecere.
Spaţii libere în pieţe
Direcţia Administrării Pieţelor şi Târgurilor dispune de mai multe spaţii comerciale libere în pieţele şi bazarele municipiului, după cum urmează: 5 poziţii în cadrul Complexului Comercial PT3 Ostroveni, a căror închiriere se va face prin licitaţie publică deschisă cu strigare; 11 poziţii în Bazarul Poiana din Piaţa Centrală, care pot fi închiriate prin negociere directă cu DAPT; 9 poziţii în Bazarul Pieţei Nord (pe latura de Est), care pot fi închiriate prin negociere directă cu DAPT.
Mii de pubele distribuite în Râmnic
În cursul săptămânii trecute a continuat acţiunea de distribuire a minipubelelor destinate colectării deşeurilor organice unui număr de 3.474 familii din zona Libertăţii, strada Remus Bellu, cartier Ostroveni şi zona Nord – străzile Republicii, Decebal şi Calea lui Traian. În perioada următoare, echipele formate din reprezentanţi ai Primăriei Râmnicului, ai SC Urban SA şi din liceeni vor distribui pubele altor 2.842 de familii din zona Nord – străzile Republicii, Decebal, Rapsodiei, Constantin Brâncuşi, Henry Coandă şi Nicolae Titulescu. În cadrul aceluiaşi proiect şi în conformitate cu contractul semnat cu firma germană Otto, la Râmnic au fost aduse 2.310 pubele verzi de 120 litri (în valoare de peste 41.000 euro) a căror distribuire la casele particulare va avea loc săptămâna aceasta, începând cu zona de Nord a municipiului.