|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Coloană de 10 kilometri pe Valea Oltului 

Coloană de 10 kilometri pe Valea Oltului

 

Circulaţia rutieră a fost blocată pe Valea Oltului timp de trei ore şi 30 de minute marţi, din cauza unui accident rutier produs la Câineni. Două tiruri s-au ciocnit aproape de viaductul Râul Vadului, iar coloana de maşini formate în urma blocajului a ajuns la 10 kilometri. Autorul accidentului este Nicolae Colhan, de 27 de ani din Alba, care conducea autoutilitara marca Mecedes Benz din direcţia Sibiu – Râmnicu Vâlcea. El nu a adaptat viteza la condiţiile meteo – rutiere şi s-a ciocnit pe sensul opus de mers cu tirul marca DAF care tracta o semiremorcă. Tirul a fost înmatriculat în Ungaria şi era condus de Pal Mogyoroşi, de 44 de ani, cetăţean maghiar, care încercase să depăşească alte maşini. Cele două tiruri au fost avariate, iar cei doi şoferi au fost grav răniţi. Românul are ambele oase de la gamba dreapta fracturate, o fractură de mandibulă şi leziuni toracico – abdominale. El a fost transportat la Spitalul judeţean Sibiu, iar cetăţeanul maghiar, care se află la Spitalul Judeţean Vâlcea are de asemenea leziuni la cap.

 

Valea Oltului – blocată pentru a doua oară

Miercuri după-amiaza Valea Oltului a fost blocată din nou pentru câteva ore din cauza unui accident rutier. La doar câteva sute de metri de locul unde s-a produs accidentul de marţi, de la Râul Vadului şi în urma căruia ambele sensuri de circulaţie au fost blocate ore întregi s-a produs o altă tamponare. La kilometrul 235 + 900 de metri, în zona Câineni şoferul unui autoturism Ford a efectuat o depăşire neregulamentară, intrând cu maşina în faţa unui tir. Ambele maşini au ajuns în afara carosabilului, blocând circulaţia. Şoferii nu au fost răniţi grav.

Leave a Response