Accident rutier în Râmnicu Vâlcea soldat cu rănirea unei tinere
La data de 10 septembrie a.c., ora 08.49, pe Bulevardul Tineretului din municipiul Rm. Vâlcea, a avut loc un accident rutier, în urma căruia o tânără de 28 de ani, a fost rănită. Astfel, A. Stelian, de 58 ani, din municipiul Rm.Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism marca Audi pe Bulevardul Tineretului din municipiului Rm.Vâlcea, nu a acordat prioritate de trecere Simonei R., care se angajase, în calitate de pieton, în traversarea străzii pe marcajul pietonul. În urma impactului a rezultat rănirea femeii care a fost transportată la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral acut, contuzie cot stâng.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ si i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Sfaturi de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicaţi conducători auto în general: daţi dovadă de maturitate şi experienţă şi adoptaţi un comportament preventiv în trafic; înainte de a pleca la drum, asiguraţi-vă că şi ceilalţi pasageri poartă centurile de siguranţă; aveţi atenţie sporită când vă apropiaţi şi traversaţi, trecerea de pietoni, când depăşiţi mijloacele de transport în comun oprite în staţii, precum şi bicicliştii, motocicliştii ori căruţaşii; asiguraţi-vă că maşina este în stare perfectă de funcţionare; respectaţi-vă partenerii de drum pentru a fi respectaţi la rândul vostru de ceilalţi; fiţi conştienţi de gradul de periculozitate la care expuneţi toţi participanţii la trafic, nu doar pe dumneavoastră, prin conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului sau a unor medicamente.