Un bărbat din Băbeni a furat cu maşina butelii din Ioneşti şi le-a abandonat… în Şirineasa
În data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 03.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Băbeni şi ai Postului de poliţie Şirineasa dorind să oprească pentru control, pe DN 64, în oraşul Băbeni, un autoturism marca Vauxhall Astra, acesta nu a respectat semnalul regulamentar de oprire al organelor de poliţie, motiv pentru care poliţiştii au procedat la urmărirea acestuia până la capătul străzii Valea Împăratului din localitate, unde ocupanţii l-au abandonat, în pădure. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că autoturismul găsit era condus de C. Alin, din oraşul Băbeni, iar în portbagajul autovehiculului au fost identificate cinci butelii Gaspeco şi mai multe obiecte ce pot fi utilizate la comiterea de infracţiuni. De asemenea, s-a stabilit faptul că autoturismul este proprietatea lui P. Dumitru, din oraşul Băbeni.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că buteliile au fost sustrase în noaptea de 09/10 septembrie a.c. de pe raza comunei Ioneşti. În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a comis furtul şi a tragerii la răspundere penală a celor vinovaţi de săvârşirea faptei.