Conflictul dintre Steaua si echipa nationala se redeschide/ Reghecampf: „Nu mai vrem ca jucatorii nostri sa piarda timpul pe perioada cantonamentelor primei selectionate”
Conflictul dintre Steaua si echipa nationala se redeschide/ Reghecampf: „Nu mai vrem ca jucatorii nostri sa piarda timpul pe perioada cantonamentelor primei selectionate”
Antrenorul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, ca jucatorii sai nu au fost pregatiti in mod corespunzator la lotul de tineret al nationalei Romaniei, fiind lasati sa se duca acasa dupa antrenamentul de seara. „Nu ne dorim sa avem un conflict cu cei de la echipa nationala, dar ne dorim, in momentul in care acesti jucatori merg la echipa nationala, sa faca performanta, nu sa ne stea opt zile la cantonamentul de la Chiajna, iar ei dupa masa de seara sa mearga acasa, dupa ce au facut un antrenament de 45 de minute la un nivel pe care noi nu ni-l dorim. Ne dorim sa avem jucători la echipa nationala, dar nu dorim ca acei jucatori sa piarda pe perioada in care au fost acolo”, a completat Reghecampf.
Laurenţiu Reghecampf a facut referire si la modul in care au fost tratati jucatorii de la lotul nationalei mari, chiar daca a mentionat ca nu-si doreste un scandal cu cei care se ocupa cu aceasta echipa. „Noi ne dorim numai sa avem liniste. Asa cum acceptam sa ajutam echipa nationala, asa avem si noi rugamintea ca atunci cand jucatorii merg la echipa nationala si nu fac parte din programul celor 14-15 care intra pe teren, sa aiba un program foarte bine stabilit. Ma refer la Latovlevici, care a stat doua saptamani si nu a facut ceea ce trebuia sa faca. Eu nu vreau sa ii iau locul lui Victor Piturca, eu vreau sa-l ajut. Nu vreau sa existe un conflict, dar vreau sa existe comunicare. Vorbim totusi de echipa nationala a Romaniei, nu de Avantul Prabusirea”, a adaugat Reghecampf.
In ce priveste controversa legata de Gabriel Iancu si parasirea cantonamentului, Reghecampf a declarat ca jucatorul stelist a fost amendat 100.000 de euro. „Nici noi nu suntem de acord cu asemenea iesiri, pentru ca e vorba de jucatori tineri care trebuie indrumati spre marea performanta. Patronul nostru a fost dezinformat si a luat o decizie care pentru acest jucator este foarte usturatoare. Noi am făcut tabelul pentru Liga Campionilor, iar Gabi Iancu a luat amenda de o suta de mii de euro, pentru patru minute pe care le-a petrecut in fata hotelului, dand bani intr-un taxi unei matuse”, a spus Reghecampf.