Apusul curvăsăriei politice
Depunerea declaraţiilor de apartenenţă politică de către aleşii locali s-a dovedit a fi nu numai un exerciţiu de acţiune politică fără precedent în România, dar şi o manieră corectă de clarificare a situaţiei miilor de primari, viceprimari şi consilieri. Prin completarea unei simple declaraţii, alesul local a fost nevoit să-şi precizeze, măcar pentru următorii doi ani, poziţia politică. Dacă până la data de 10 august se ştia că zeci de aleşi locali vâlceni aveau depuse adeziuni la câte trei-patru partide, în acest moment ştim cu precizie dacă primarul X este pesedist sau viceprimarul Y este liberal. În acest fel s-a stopat o formă gravă de curvăsărie politică, dusă la extrem de la alegerile 2004 până în urmă cu o săptămână. Nimeni nu mai ştia câţi primari are PSD sau PC, nici un lider de partid nu mai putea răspunde cu exactitate dacă are 10, 20 sau 30 de primari sau viceprimari. Nici măcar despre aleşii care au declarat public faptul că au părăsit un anume partid pentru un altul nu se putea şti adevărul. Influenţele de tot felul, promisiunile deşarte, uneori chiar ameninţările, au modificat sensibil structura politică a consiliilor locale. Dacă imediat după alegerile locale din 2004 putea fi cunoscută cu precizie apartenenţa politică a aleşilor, în ultimul an şi jumătate (sau poate chiar mai de mult), nimeni nu mai era sigur pe nimic.
Spuneam că data de 10 august (termenul până la care aleşii au fost nevoiţi să aleagă partidul pe care-l reprezintă) a reprezentat o formă de clarificare a situaţiei aleşilor. Pe lângă aceasta, am asistat la o adevărată reprezentaţie de prost gust dată atât de aleşii locali care au oscilat până în ultima clipă dacă să rămână la partidele pe listele cărora au fost aleşi acum doi ani, sau să treacă la alte formaţiuni politice, dar şi de preşedinţii de partide. Aleşii locali au dovedit încă o dată că interesul poartă fesul iar doctrina nu face doi bani în faţa scopurilor personale, iar şefii de organizaţii judeţene s-au dat peste cap în a inventa giumbuşlucuri menite a-i forţa pe primari să plece sau să rămână. Au fost folosite metode dintre cele mai diverse: promisiuni că vor fi acordate fonduri mai mari pentru dezvoltarea localităţilor, ameninţări cu dosare, şantajuri ordinare. Cu această ocazie, am aflat cât de slabi (a se citi şi şantajabili) sunt mulţi dintre aleşii locali, dar şi cât de ordinari sunt unii dintre şefii de partide.
Una peste alta, ceea ce s-a întâmplat la 10 august reprezintă un bun început pentru epurarea unei clase politice sufocate de impostori şi oportunişti. Nu putem spera decât că procesul de limpezire a politicii româneşti va continua cu eliminarea corupţilor, turnătorilor la Securitate şi a celor pentru care politica reprezintă doar un mijloc de satisfacere a intereselor personale.
Octavian HERŢA
