Directorul BRD Vâlcea, Constantin Georgescu, tributar baronilor locali…
Confirm: BRD este o bancă neserioasă! Sunt unul dintre păgubiţii FNI care şi-au recuperat o parte din bani în urma proceselor intentate de către Asociaţia Păgubiţilor FNI. Ni s-au emis fiecărui membru al asociaţiei câte două carduri BRD (?!) în care urmau să ne intre banii. Am vrut să-i scot după ce au fost depuşi şi să-i transfer la altă bancă fiindcă la BRD nu-mi convenea dobânda. Mi s-a spus că trebuie să aştept câteva zile căci banii trebuie transferaţi de la Bucureşti la Râmnicu Vâlcea. Când în sfârşit au venit am vrut să-i transfer la altă bancă, prilej cu care am constatat că BRD mi-a reţinut un comision de transfer de la Bucureşti la Râmnicu Vâlcea de peste 2500 de lei!. I-am întrebat ce înseamnă acest comision, nu sunt aceeaşi bancă? Mi s-a răspuns că reţinerea acestui comision este legală. Ei, atunci m-am prins eu de ce ne-au emis două carduri de la BRD Bucureşti, pentru a ne prinde la cotitură! Neavând încotro, am închis conturile la BRD şi am transferat banii la altă bancă. După vreun an şi jumătate, mă trezesc cu o somaţie din partea BRD Râmnicu Vâlcea cum că aş fi dator nu mai ştiu ce sumă reprezentând costuri de administrare a conturilor: Știind că le-am închis şi sperând ca tembelii de la BRD îşi vor da seama de asta am stat liniştit câteva luni de zile. Dar de unde: de 2 ori pe lună eram bombardat cu scrisori de la ei cum că le sunt dator, iar cu cât trecea timpul, “datoria” mea la ei era tot mai mare. Norocul meu a fost că că păstrasem documentele de închidere a conturilor şi astfel, după vreo 6 luni de când au început să mă “bombardeze” cu scrisorile lor idioate, le-am putut demonstra cât de dobitoci sunt angajaţii BRD. Mai mult, m-am prezentat cu acele documente la sucursala BRD din centrul oraşului iar de acolo mi s-a spus că trebuie să merg la sediul central din Nord. Atâta mi-a trebuit! I-am făcut “cu ou şi cu oţet” în gura mare şi l-am spus că dacă nu-mi rezolvă pe loc problema şi mă mai deranjează cu scrisori acasă cum că aş fi dator la ei, am să-i dau în judecată şi am să le cer daune morale de n-au să le poată duce. Speriaţi de circul pe care l-am făcut de faţă cu mulţi clenţi, au catadixit să ia la cunoştinţă că eu nu mai am conturi la ei de peste 2 ani. Evident, de atunci nu vreau să mai aud de BRD! (M. Pătraşcu)
Prima Casa de la BRD
25 Ianuarie 2013
Mi s-a parut normal sa revin cu feed-back: Dupa ce am prelunit antecontractul(deoarece expira) si dupa ce m-am agitat cu telefoane la fondul de garantare si de unde am aflat inantea celor de la banca de stadiul dosarului(din fericire aprobat), apoi telefoane la BRD, am reusit intr-un final sa obtin actele mult dorite cu care astazi ma voi duce la notar sa semnez contractul de vanzare cumparare. Ca sa concluzionez: de cand mi-am gasit locuinta dorita si pana la finalizare au trecut aproximativ 3 luni, putin mai mult de 2 luni durand de la semnarea antecontractului pana la semnarea contractului de vanzare cumparare. Restul timpului a fost acaparat de intocmirea dosarului, verificarea actelor proprietarului, ale mele i ncalitate de cumparator. Doamna de la front desk, desi era la primul dosar de acest gen, pot spune ca s-a descurcat onorabil. Problema este plimbatul dosarului in interiorul BRD. Celor care se(mai) incumeta la asa ceva va doresc nervi tari, suficient timp liber si daca aveti posibilitatea sa apelati la pile/relatii/interventii nu ezitati sa o faceti.
Irinel Neagoe (Ploiesti)
Prima Casa de la BRD
14 Ianuarie 2013
Am demarat procedura de achizitie a unei locuinte cu programul Prima Casa la inceputul lunii Noiembrie 2012, netinand cont de sfaturile mai multor cunoscuti care imi spuneau sa ma feresc de BRD. Analiza dosarului fiind foarte anevoioasa, a trebuit sa ducem din nou acte care expirau. La data 21.12.2012 doamna care s-a ocupat de dosar mi-a spus ca o sa-l trimita la Fondul de garantare deoarece e complet si creditul este aprobat de banca. Fiind plecat din tara, doar astazi am putut sa ma interesez de starea dosarului. De la fondul de garantare mi s-a spus ca dosarul meu nu este la ei, nici nu a fost. De la banca mi s-a spus ca e plecat la fond. Dupa mai multe insistente, doamna de la banca a aflat ca dosarul inca nu a plecat de la ei. Mie imi expira antecontractul in 2 saptamani. Si la cum vad ca se misca lucrurile nu cred ca o sa semnez contractul pana la acea data. RUSINE BRD! Sunteti una din cele mai slabe banci din tara!!! Pentru amatorii de credit prima teapa,pardon, casa de la BRD: FUGITI CAT PUTETI DE ACEASTA BANCA!
Irinel Neagoe (Ploiesti)
Prima Casa de la BRD
13 Ianuarie 2013
As fi dat sub zero pentru toate cele mentionate mai sus (transparenta costurilor, timpul de asteptare, functionarii institutiei financiare, procedura de lucru), dar nu a fost posibl. Experienta: PENIBILA, sa spun cel putin. Ce-mi vine acum in minte sunt doar cuvintele lui Dante “abondon all hope ye who enter”. Am inceput demersurile pentru dosar la sfarsitul lunii octombrie 2012 si de atunci tot duc documente la dosar, iar acum nu primesc nici un raspuns de la banca. Nici macar nu imi spun in ce stadiu este dosarul si in doua zile imi expira precontractul incheiat cu vanzatorii. Intrebarea mea este: s-a facut o pre-evaluare a eligibilitatii, sau, dupa ce am cheltuit atatia bani cu toate documentele, mi se va spune ca mi se va respinge dosarul? Nici nu este o agentie care sa ne poata ajuta cu niste raspunsuri. Sunt profund dezamagita.
Ardeleanu Ramona (Codlea)
Prima Casa de la BRD
11 Decembrie 2012
Am depus dosarul in data de 12.09.2012, nu am primit niciun numar de inregistrare. Astazi suntem in data de 11.12.2012 si….NIMIC. Nu transparenta, nu termene, am prelungit de 3 ori intelegerile cu vanzatorul, bani la notar, drumuri, dosarul zicese ca e la fond. Absolut NIMIC. iNTOARCERI DE ACTE DEJA DE 3 ORI. Cerificatul energetic nu avea numarul cadastral trecut pe el. Ok nu comentez obiectiunea…..dar a fost depus in data de 28.09.2012…si ei m-au anuntat astazi (11.12.2012) ca are aceasta hiba!!!!!!!!!!….Oare e ceva putred?…Cineva ridica un salariu de la stat si face…ce? Mai vreti fapte?………Eu zic sa fugiti cat puteti de……BRD in primul rand…..de orice banca in al2-lea rand…………..
Va continua………………..
CATALIN DUMITRESCU (Bucuresti)
Prima Casa de la BRD
27 Noiembrie 2012
am asteptat mai bine de 2 luni jumate si tot nu este gata sa nu mai precizez ca duduia care se ocupa de dosar minte de ingheata apele, am dovedit asta de 4 ori dar nu inceteaza sa o mai faca
andrei laur (Bucuresti)
Prima Casa de la BRD
29 Octombrie 2012
o experieta foarte placuta
ioan florin ciochina (Bucuresti)
Probleme diverse de la BRD
16 Septembrie 2012
Un quasi dezastru! Am avut conturi la brd timp de vreo 3 ani. Una dintre primele impresii a fost un gardian care s-a legat de fiul meu (avea pe atunci vreo 12 luni si st?tea in carucior), care f?cea prea mult “zgomot”! Îmi mai amintesc ca am vrut sa ridic o suma de bani de la o alta filiala. M-au f?cut sa a?tept timp de vreo 40 min, timp in care au plimbat hartii de colo colo , iar in final mi-au spus ca… Nu pot retrage banii!!! Si a?a mai departe. Am fugit mâncand p?mântul!
Oana Barker (Bucuresti)
Card de debit de la BRD
14 August 2012
Mihai Sfideanu 14.08.2012 Buna ziua . Eu am patit-o cu BRD . La un bancomat din Mamaia in perimetrul hotelului Palas in data de 31.07.2012 am dorit sa scot suma de 600 ron .Totul ok efectuez toate operatiunile cerute cand surpriza : dupa 5 minute de gandire imi afiseaza mesajul ca operatiunea nu poate fi efectuata si mi-a remis cardul . A doua zi am vrut sa scot suma de la alt bancomat si stupore : suma nu mai era disponibila in cont . M-am adresat la o sucursala a bancii din Constanta si raspunsul a fost ca la ei apare ca operatiune efectuata si ca suma a fost retrasa . Am completat un formular si am fost asigurat ca se vor face verificari si daca se dovedeste ca a fost o eroare a bancomatului suma imi va fi trimisa inapoi in cont . Astazi suntem in data de 14.08.2012 si nici un raspuns din partea bancii nici ca este alba nici neagra . Bataie de joc pt banii clientilor . Noroc ca am obtinut inregistrarea de la hotel din zona unde se afla bancomatul in care se vede ce s-a intamplat defapt si acum astept sa treaca cele 30 de zile pt a actiona in instanta BRD – ul pt recuperarea sumei . Asa ca cei care au temeri in a folosi cardul sunt foarte intemeiate .
mihai sfideanu (Bucuresti)
Cont de economii de la BRD
17 Mai 2012
Mi-am deschis un Atucont la sucursala BRD Dristor, in special pt. ca aveam deja cont curent la BRD. Duce ce am intrebat de 3 ori despre tarife si comisioane si le-am precizat ca urasc costurile ascunse, am deschis contul. In urmatorul minut am fost anuntat ca exista comisioane de transfer intrabancare !!! intre contul curent si cel de economii dupa ce creatura de la ghiseu m-a mintit o jumatate de ora inainte sa il deschid ca sint gratis, deoarece !!! sint la sucursale BRD diferite (contul curent e la sucursala VIctoria). Am crezut ca fac un accident vascular de nervi !
Marius poescu (Bucuresti)
Card de debit de la BRD
18 Aprilie 2012
Nu mi s-a spus ce costuri lunare va presupune deschiderea contului, iar atunci cand am fost sa inchid acest cont fiecare functionar mi-a spus altceva. In Slatina mi s-a spus ca in termen de 30 de zile de la inchiderea cardului va trebui sa merg sa-mi inchid contul in judetul unde l-am deschis. Cand am ajuns la Pitesti, desi doamna de acolo a fost foarte amabila, nu mi-a spus ca acest cont se va inchide dupa cele 30 de zile de la inchiderea cardului.
Georgiana Laura Silvia Sararu (Slatina)
Credit auto de la BRD
01 Martie 2012
In 2006 am luat un credit de nevoi personale, in lei, pe 8 ani, pentru achizitionaea unui autoturism. Creditul era cu dobanda fixa, de 8,90 % pe an. Desii creditul este cu dobanda fixa, HOTII de la BRD au inceput sa mareasca dobanda din luna a 6-a contractuala. Au marit dobanda de la 8,90% la 16 %, in 8 pasi. Dar pe 14 februarie 2012 am depus o plangere, astept raspunsul lor si ii dau in judecata. In paralel fac si o plangere catre CJPC Constanta. Faceti si voi la fel, daca va simtiti furati de HOTII de la BRD ! CONSTANTIN
Constantin Sarman (Constanta)
Cont curent de la BRD
29 Iulie 2011
Sunt foarte dezamagit de personalul angajat din sucursalele Pitesti. Am vrut sa inchid un cont al mamei mele, avand drept de semnatura printr-o procura notariala. Functionarii din sucursala unde s-a deschis contul ne-au tradat cu indiferenta spunandu-ne sa asteptam un raspuns de la jurista institutiei si ca pe parcursul zilei ne vor da un raspuns. Au trecut 2 zile si raspunsul nu l-am primit. Am fost la sucursala si pana la urma mi-au inchis contul. La o alta sucursala tot din orasul Pitesti nu mi-au permis sa scot bani prin Western Union din cauza ca am buletin provizoriu,lucru care nu mi s-a mai intamplat pana acum.
Liviu Paun (Pitesti)
Overdraft/Descoperit cont de la BRD
15 Februarie 2011
Atentie mare la descoperirea de card de la BRD. In cazul in care sunteti raportat pentru o intarziere la alta rata la Biroul de Credit, BRD trece la “executarea silita” in privinta sumei datorate din descoperire. Am patit-o si eu. Am intarziat 31 de zile la o rata ING, am fost raportat la Biroul de Credit, iar luna urmatoare mi-a fost retras tot salariul de catre cei de la BRD lasandu-ma fara nici un venit. Nu mai stiu ce contract am semnat la acordarea cardului ca il am de vreo 7 ani, dar am inteles ca ar exista o clauza de blocare a contului si retinere 100% a oricarei alimentari in caz de credit restant. Inca o data fiti atenti pentru a nu pati ce am patit si eu.
Nicolae-Cristian Toader (Sibiu)
Credit auto de la BRD
01 Martie 2012
In 2006 am luat un credit de nevoi personale, in lei, pe 8 ani, pentru achizitionaea unui autoturism. Creditul era cu dobanda fixa, de 8,90 % pe an. Desii creditul este cu dobanda fixa, HOTII de la BRD au inceput sa mareasca dobanda din luna a 6-a contractuala. Au marit dobanda de la 8,90% la 16 %, in 8 pasi. Dar pe 14 februarie 2012 am depus o plangere, astept raspunsul lor si ii dau in judecata. In paralel fac si o plangere catre CJPC Constanta. Faceti si voi la fel, daca va simtiti furati de HOTII de la BRD ! CONSTANTIN
Constantin Sarman (Constanta)
Credit IMM de la BRD
03 Martie 2010
Am avut un proiect SAPARD aprobat cu fonduri prin programul Fermierul garantat 100%de fondul de garantare. Banca a intarziat 9 luni semnarea contractului de finantare distrugand planul de afaceri. Acum sunt in proces cu ei pentru ca m-au pus sa avalizez bilete la ordin si acum vor sa le execute.
Dan Gisca (Galati)
Probleme diverse de la BRD
27 Februarie 2010
Am avut un credit pentru cumpararea unor bunuri pe perioada de 4 ani pe numele sotului incepand cu anul 2004 si pana in 2008. desi am achitat toate ratele luna de luna,(poate cu intarzieri de 2-3 zile cand se nimerea sa fie duminica eu neavand posibilitatea sa aleg data achitarii ratelor), fara nici o restanta, pana la ultimul leu de multe ori plateam cu 10 ron mai mult decat rata, ne-am pomenit cu sotul meu inscris la biroul de credite. am vrut sa facem un imprumut pentru adaptarea locuintei pentru fiul nostru care este in scaun rulant,si ne-a fost respinsa cererea fara nici o motivatie. acasa uitandu-ma pe actele returnate de banca am vazut ca sotul meu este inscris odata cu firma angajatoare. nu inteleg si cred ca este un abuz al bancii, sotul meu a fost un simplu angajat, fara functie de vreun fel. daca o firma are datorii, toti angajatii ei sunt inscrisi la biroul de credite? puteti sa-mi explicat de ce brd-ul s-a folosit in mod nejustificat si incorect de datele personale ale sotului meu. prin comportamentul abuziv al acestei banci care pretinde ca desfasoara anumite proiecte pentru persoanele cu handicap si despre care aveam o parere buna, este condamnat fiul meu, care este tot cu handicap. cine raspunde atunci cand inscrie o persoana la biroul de credite in mod incorect, in acest mod avertizand toate bancile despre un lucru nereal, creandu-i prejudiciu moral si pana la urma si material blocandu-i accesul la credite avantajoase? multumesc
veronica laios (Bucuresti)