|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

EM Berbeşti pune din nou în pericol terenurile unor proprietari din satul Valea Mare 

4_43277100

Prefectul Mircea Nadolu, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, în data de 16 septembrie 2013, a dispus deplasarea unei comisii de specialişti în oraşul Berbeşti, satul Valea Mare, în vederea monitorizării şi evaluării zonei aflată în faţa frontului de exploatare din perimetrul carierei Panga. Această zonă este cunoscută, la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, cu istoric în alunecări de teren, fenomenele de instabilitate înregistrându-se şi în anul curent, ca urmare a precipitaţiilor abundente înregistrate. Monitorizarea şi evaluarea zonei s-a făcut în prezenţa reprezentanţilor autorităţii locale şi ai Unităţii Miniere de Carieră Berbeşti, fiind identificate, în zonă, un număr de 5 proprietăţi, din care 2 situate în perimetrul de exploatare (Răducan Emil şi Răducan Teodoriu) şi 3 proprietăţi în afara perimetrului de exploatare (Răducan Valeria, Răducan Adrian şi Răducan Victoria). Unitatea Minieră de Carieră Berbeşti îşi desfăşoară activitatea în baza unui program de exploatare ce are o componentă referitoare la achiziţia de proprietăţi situate în faţa frontului de lucru de la cariera Panga. În acest program se află şi proprietăţile susnumiţilor a căror achiziţie este impusă de avansul tehnologic, dar şi de fenomenele de instabilitate menţionate. Operatorul minier a iniţiat procedura de achiziţie a acestor proprietăţi, cu trei dintre proprietari ajungându-se, deja, la o înţelegere. Trebuie menţionat că ceilalţi doi proprietari (Răducan Adrian şi Răducan Victoria) au refuzat, în faza iniţială, evaluarea proprietăţilor însă, urmare discuţiilor purtate cu membrii comisiei, atât la faţa locului cât şi la sediul autorităţilor locale, aceştia au acceptat demararea operaţiunilor de evaluare, data prezenţei evaluatorului autorizat urmând a fi stabilită. de comun acord. cu reprezentanţii operatorului minier. Până la finalizarea operaţiunilor de evaluare şi achiziţie a proprietăţilor, zona respectivă va rămâne în atenţia Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Berbeşti şi Unităţii Miniere de Carieră Berbeşti.

Leave a Response