|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Inca o marire de taxe: Pretul rovinietei va creste cu pana la 66%. Care sunt noile tarife 

Costul rovinietei platite de soferii de autoturisme va creste cu pana la 66% si va fi mai mic pe anumite perioade de valabilitate in cazul vehiculelor de transport marfa si persoane, potrivit unui nou proiect Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine de modificare a legislatiei privind tarifele de utilizare a infrastructurii rutiere, anunta Mediafax.

Comparativ cu un proiect de ordonanta elaborat anterior de institutie pe aceasta tema si cu reglementarile in vigoare, noua varianta prevede majorarea si scaderea mai multor tarife, eliminarea perioadei de valabilitate de 90 de zile si adaugarea unui nou interval, de 10 zile, pentru autoturisme si pentru vehiculele de transport marfa cu masa totala mai mica sau egala cu 3,5 tone.

Astfel, soferii de autoturisme vor scoate din buzunar pentru roviniete valabile 7 zile, 30 zile si 12 luni suma de 5, 10 respectiv 32 euro, inclusiv TVA. Comparativ, pentru aceleasi perioade de valabilitate, sumele achitate se ridica in prezent la 3, 7 si 28 euro.

Pentru o perioada de 10 zile, nivelul propus este de 6 euro.

In cazul vehiculelor de transport marfa de pana la 3,5 tone, tarifele pentru 7 zile si 12 luni cresc de la 6 la 7 euro, respectiv de la 96 la 100 euro, dar scad in schimb in cazul intervalului de 30 zile, de la 16 euro la 14 euro.

Pentru vehiculele de transport marfa de 3,5 – 7,5 tone sau de transport persoane cu 9-23 locuri pe scaune rovinieta pentru o zi va costa 11 euro, fata de 4 euro in prezent. Taxa va scadea de la 52 euro la 50 euro, pentru 30 zile, dar va urca de la 320 euro la 500 euro la 12 luni.

Soferii vehiculelor de transport marfa de 7,5 – 12 tone sau de transport persoane cu peste 23 locuri pe scaune, rovinieta pe zi creste de la 7 la 11 euro si scade de la 35 euro la 30 euro in cazul achitarii pe sapte zile. La 30 zile, taxa scade de la 91 euro la 60 euro, iar la 12 luni aceasta este majorata de la 560 euro la 600 euro.

In cazul vehiculelor de transport marfa de peste 12 tone cu pana la trei axe, rovinieta pe zi creste de la 9 la 11 euro, scade la 7 zile (de la 45 euro la 36 euro) si 30 zile (de la 117 euro la 72 euro) si ramane la valoarea actuala la 12 luni (720 euro).

Pentru vehiculele de transport marfa de peste 12 tone cu minim patru axe, tarifele pentru o zi raman la 11 euro, la 7 zile scad de la 55 euro la 45 euro, la 30 zile sunt diminuate de la 143 euro la 90 euro iar pentru 12 luni acestea coboara de la 1.210 euro la 900 euro.

„Va fi actualizat nivelul tarifelor de utilizare, intermediare, in cazul vehiculelor de transport marfa cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone, conform procentelor recomandate de Directiva 2011/76/UE a Parlamentului European si a Consiliului de modificare a Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de transport marfa pentru utilizarea anumitor infrastructuri (tariful lunar ¬ maximum 10% din tariful anual; tariful saptamanal ¬ maximum 5% din tariful anual; tariful zilnic de 11 euro si maximum 2% din tariful anual) si va fi diminuat nivelul tarifului cu valabilitate de 12 luni, aplicat in cazul vehiculelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv)”, se arata in nota de fundamentare a proiectului de ordonanta de urgenta elaborat de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine (DPIIS).

In plus, autorii documentului precizeaza ca va fi majorat nivelul tarifelor aplicate in cazul autovehiculelor si a vehiculelor cu masa totala maxima autorizata mai mica sau egala cu 3,5 tone, in cazul acestora nivelul existent inregistrand cele mai mici valori din Uniunea Europeana.

Proiectul de ordonanta extinde, de asemenea, modalitatile de achitare a tarifelor de utilizare a drumurilor, prin intermediul unor mijloace de plata care urmeaza sa fie puse la dispozitie de catre distribuitori, si va elimina posibilitatea de exceptare a vehiculelor utilizate exclusiv in transportul public local de persoane pe raza teritorial – administrativa a unei localitati.

„Va fi reglementat ca, prin exceptie de la prevederile OG nr.2/2001, sumele provenite din amenzile aplicate pentru circulatia fara rovinieta valabila se fac venit integral la bugetul de stat”, se arata in nota de fundamentare.

In plus, vor fi eliminate prevederile privind sanctiunile aplicabile in cazul falsificarii rovinietei, intrucat acestea sunt fapte incriminate de Codul Penal. (Hotnews.ro)

Leave a Response