Modificări şi completări ale codului de procedură fiscală
Modificări şi completări ale codului de procedură fiscală
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că, prin Ordonanţa Guvernului nr. 35/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 675 din 7 august 2006, au fost făcute modificări şi completări Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.
Având în vedere importanţa şi aria de interes a contribuabililor şi faptul că prevederile Ordonanţei, cu excepţii pe care le vom preciza, intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, în contextul acodării asistenţei contribuabililor, prezentăm noutăţile aduse de OG nr. 35/2006 într-o serie de articole pe această temă.
Art. 18, Împuterniciţii, se modifică:
(1) În relaţiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz. Desemnarea unui împuternicit nu-l împiedică pe contribuabil să-şi îndeplinească personal obligaţiile fiscale, chiar dacă nu a procedat la revocarea împuternicirii potrivit alin. (2).
La art. 31, Domiciliul fiscal, se introduce:
a1) pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale, sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală;
Se modifică:
c) pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, sediul acestora sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală.
La art. 36, Competenţa specială, se introduce:
(3) Pentru administrarea de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a creanţelor datorate de contribuabilii nerezidenţi care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, competenţa revine organului fiscal stabilit prin ordin al ministrului Finanţelor Publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
La art. 42, Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans, se modifică:
(1) Soluţia fiscală individuală anticipată este actul administrativ emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului, referitoare la reglementarea unor situaţii fiscale de fapt viitoare.
(2) Acordul de preţ în avans este actul administrativ emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului referitoare la stabilirea condiţiilor şi modalităţilor în care urmează a fi determinate, pe parcursul unei perioade fixe de timp, preţurile de transfer, în cazul tranzacţiilor efectuate între persoane afiliate, astfel cum sunt definite în Codul Fiscal.
(3) Soluţia fiscală individuală anticipată sau acordul de preţ în avans se comunică numai contribuabilului căruia îi sunt destinate.
(4) Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans sunt opozabile şi obligatorii faţă de organele fiscale, numai dacă termenii şi condiţiile acestora au fost respectate de către contribuabil.
(5) Prin cerere contribuabilul propune conţinutul soluţiei fiscale individuale anticipate sau a acordului de preţ în avans, după caz.
(6) În soluţionarea cererii contribuabilului, se emite soluţia fiscală individuală anticipată sau acordul de preţ în avans. În situaţia în care contribuabilul nu este de acord cu soluţia fiscală individuală anticipată sau cu acordul de preţ în avans emis, va transmite, în termen de 15 zile de la comunicare, o notificare la organul fiscal emitent. Soluţia fiscală individuală anticipată sau acordul de preţ în avans pentru care contribuabilul a transmis o notificare organului fiscal emitent nu produce nici un efect juridic.
Se introduce:
(7) Contribuabilul titular al unui acord de preţ în avans are obligaţia de a depune anual, la organul emitent al acordului, un raport privind modul de realizare a termenilor şi condiţiilor acordului în anul de raportare. Raportul se depune până la termenul prevăzut de lege pentru depunerea situaţiilor financiare anuale.
(8) Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans nu mai sunt valabile dacă prevederile legale de drept material fiscal în baza cărora a fost luată decizia se modifică.
(9) Pentru emiterea unei soluţii fiscale individuale anticipate, precum şi pentru emiterea sau modificarea unui acord de preţ în avans, emitentul încasează tarife care se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(10) Contribuabilul solicitant are dreptul la restituirea tarifului achitat în cazul în care organul fiscal competent respinge emiterea/modificarea soluţiei fiscale individuale anticipate sau a acordului de preţ în avans, sau se întrerupe procedura de emitere, în condiţiile aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(11) Termenul pentru emiterea unui acord de preţ în avans este de 12 luni în cazul unui acord unilateral, respectiv de 18 luni în cazul unui acord bilateral sau multilateral, după caz.
(12) Procedura referitoare la emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate şi a acordului de preţ în avans va fi aprobată prin hotărâre a Guvernului.
Art. 44 se modifică:
(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de Internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de Internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de Internet proprii, publicitatea se face pe pagina de Internet a consiliului judeţean. În toate cazurile actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.
La art. 58, Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informaţii, se introduce:
(4) În regim derogatoriu de la prevederile alin.(1)-(3), în vederea clarificării şi stabilirii reale a situaţiei fiscale a contribuabililor, compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale au competenţa de a solicita informaţii şi documente cu relevanţă fiscală sau pentru identificarea contribuabililor sau a materiei impozabile ori taxabile, după caz, iar notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, organele de poliţie, organele vamale, serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, serviciile publice comunitare pentru eliberarea paşapoartelor simple, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, precum şi orice altă entitate care deţine informaţii sau documente cu privire la bunuri impozabile sau taxabile, după caz, ori la persoane care au calitatea de contribuabil, au obligaţia furnizării acestora, fără plată.
La art. 68^1, Termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor, se introduce:
Art. 682 Cazul de forţă majoră şi cazul fortuit
(1) Termenele prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale, după caz, nu încep să curgă sau se supendă în situaţia în care îndeplinirea acestor obligaţii a fost împiedicată de ivirea unui caz de forţă majoră sau a unui caz fortuit.
(2) Obligaţiile fiscale se consideră a fi îndeplinite în termen, fără perceperea de majorări de întârziere sau aplicarea de sancţiuni prevăzute de lege, dacă acestea se execută în termen de 30 de zile de la încetarea evenimentelor prevăzute la alin. (1).
Art. 69, Obligaţia de înregistrare fiscală, se modifică:
e) pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Obligaţia de a conduce evidenţa fiscală
(1) În vederea stabilirii stării de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt obligaţi să conducă evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.
Se introduce:
(2) În vederea stabilirii preţurilor de transfer, contribuabilii care desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate au obligaţia ca, la solicitarea organului fiscal competent, să întocmească şi să prezinte, în termenele stabilite de acesta, dosarul preţurilor de transfer. Conţinutul dosarului preţurilor de transfer va fi aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
La art. 102, Durata efectuării inspecţiei fiscale, se modifică:
(5) Condiţiile şi modalităţile de suspendare a unei inspecţii fiscale se vor stabili prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv prin ordin comun al ministrului Finanţelor Publice şi al ministrului Administraţiei şi Internelor, în cazul inspecţiilor fiscale efectuate de organele fiscale prevăzute la art. 35, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La art. 109, Termenele de plată, se introduce:
(7) Prin derogare de la dispoziţiile legale în vigoare privind termenele de plată, impozitele şi contribuţiile aferente veniturilor din salarii se plătesc astfel:
a) trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului de către contribuabilii persoane juridice care au statut de microîntreprindere în condiţiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente;
b) anual, până la data de 25 inclusiv a lunii ianuarie a anului următor, de către asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, cu excepţia instituţiilor publice.
(8) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (7) au obligaţia să declare impozitele şi contribuţiile aferente veniturilor din salarii până la termenul de plată.
La art. 109^1, Certificatul de atestare fiscală, se introduce:
Art. 1092 Certificatul de atestare fiscală emis de autorităţile administraţiei publice locale
(1) Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, la solicitarea contribuabilului.
(2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, denumită lună de referinţă.
(3) În certificatul de atestare fiscală se menţionează creanţele fiscale exigibile, cu termene de plată expirate până la data de întâi a lunii următoare emiterii acestuia.
(4) Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de către contribuabil şi poate fi utilizat de contribuabil pe toată perioada lunii în care se emite. Certificatele de atestare fiscală emise în intervalul 25 a lunii – finele lunii este valabil pe toată perioada lunii următoare emiterii. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.
(5) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligatiilor fiscale locale datorate autorităţii administraţiei publice locale pe raza căreia se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.
(6) În situaţia în care, în conformitate cu art. 112 alin. (3), există cereri de compensare aflate în termenul legal de soluţionare, certificatul fiscal se eliberează cu menţiunea cerere de compensare în curs de soluţionare pentru suma de….
La art. 111, Ordinea stingerii datoriilor, se introduce:
(5) Pentru creanţele fiscale administrate de autorităţile administraţiei publice locale, orice plată făcută după comunicarea somaţiei în cadrul executării silite va stinge, mai întâi, obligaţiile fiscale cuprinse în titlul executoriu.
– Continuare într-un număr viitor –