Nesiguranţa 

Gloria Lingurescu –Zgârceşti, un fals istoric, dar mai degrabă un istoric de ocazie, cum l-a numit într-o vreme Ionică Pomelnic, devenit Ursu, imediat ce-l puseseră unii mai mare peste învăţaţii din zonă, stătea la fereastră şi cugeta –Adânc. Cum doar un oltean altoit prin Ardeal putea.
Din dreapta bătea vântul lui Decembrie. Din stânga pufăia alene o locomotivă uitată, parcă, de Dumnezeul fiarelor pe şine. Iar în faţă, de la circa o sută de meri se ridică impunătoare Casa Albă locală. Cu patru steaguri la intrare şi unul pe catarg, cu miliţieni păzind intrarea, cu sticle cu lapte la unele ferestre, cu temeri la fiecare uşă, cu groază pe coridoare, cu absenţe notabile de al serviciu…
Pentru că s-a nimerit a fi tocmai 22 decembrie. Cu zvonuri de la Timişoara, cu emisiuni pe la televizor care se luptă să-l impună pe unul care „se face că munceşte”, cu urlete şi mulţimi până la urmă…Dar „ptiu, drace!” şi Gloria Lingurescu Zgârceşti sări ca ars. „Uite, că am posibilitatea să fac istorie! S-o scriu!” Şi, cât ai zice peşte, îşi luă binoclul şi şi-l fixă pe „scările de la Casa Albă”. Un tânăr cobori dintr-un „ARO” şi se repezi la steagul tricolor pe care-l sfâşie dintr-o dată, scoţând stema ţării cea frumoasă şi armonioasă „cu brâu de spice şi sonde printre brazi sub un soare auriu”, iar un altul dintr-o „Lada”, sări direct pe „sania”, că aşa-i ziceau toţi acoperişului scării Casei Albe locale şi începu să urle:
– Aşa, măăă! Voi staţi şi vă uitaţi şi la Timişoara se moare. Voi aşteptaţi, iar la Bucureşti tancurile trag în oameni!După mineeee! Şi gloata de bişniţari şi de tăietori de frunză la câini, care-şi sorbiseră cafeaua de dimineaţă în barul de vis-a-vis se călcară în picioare după studentul care-i bălăcărise, dar le arătase şi calea spre…libertate.
Asta văzuse Gloria Lingurescu –Zgărceşti şi se puse pe scris, că Istoria, săraca, trebuie să spună adevărul. A doua zi, însă ziarele, ca şi fiarele, se apucară să spună şi ele „adevărul”. Să-l mănânce, într-un cuvânt. Că doi tineri coborâseră dintr-o Dacie şi în mod paşnic îi invitară pe cei prezenţi- muncitori şi ţărani şi intelectuali să-i detroneze pe cei dinăuntru… „Că gaşca lui Scoruş a intrat prima şi a înfipt briceagul în pulpa secretarului…” Că patru bărbaţi, cu arme în mâini, au ieşit din mijlocul mulţimii şi au spart geamurile de la intrare „
„Că dintr-un blindat au coborât cinci bărbaţi, care i-au incitat pe cei adunaţi în faţa Casei Albe şi i-a împins…” Şi tot aşa, adevărul a fost sfârtecat zi şi noapte până când a rămas, de mult, pe dinafară.
Toţi cei, pe care îi consultase aşa zisul istoric Gloria Lingurescu –Zgârceşti, au receptat şi ei adevărul la fel de „hei-rupeşte”, ca şi ziarele. Şi i-au răspuns în acelaşi ton, încât, el, săracul „istoric” nu mai ştia ce să creadă. Căzuse în nesiguranţă. „Dumnezeule, oare, unde se află adevărul? Oare, eu am fost legat la ochi? Ori istoria nu este decât un şir de neadevăruri confirmate de martori. Ce să mai cred?” Şi Gloria Lingurescu –Zgârceşti se hotărî, pe loc, să se lase de istorie, iar a doua zi semna articole despre farmazoni în ziarul „Glob”. Ce ţi-e şi cu istoria asta!
George Achim

Blestemul viţei de vie

Nu mai înţeleg nimic:
Ce e cu românii mei,
Încă nu pot să-mi explic,
De ce-s tot mai mulţi atei
Când oprlişti nu mai au
Şi biserici, peste noapte,
Catedrale pentru moarte,
La tot pasul-n cale-ţi stau…
De ce sunt tăcuţi prea mult
Şi nu mai au speranţă
Cu toate că sunt buni de clanţă
Ceva, parcă-n ei s-a rupt
Şi sunt prostiţi în veselie
De cei obraznici şi inculţi
Hoţi cu voie, dar prea mulţi
Ca lumea-ntreagă să nu-i ştie…
De ce vinul lor, din mine
Făcut cândva cu dragoste,
Să fie azi o pacoste,
C-aşa vor nişte jivine?
Şi-aliment mi l-au făcut,
Ca să cerem voie iar
Pe la nalte porţi, barbar,
Că bun este de băut…
De ce au fost înlăturate
Specialişti-n vin şi vie
Şi ajutaţi, chiar promovaţi
Excrocii fără meserie,
Să-i vezi mari producători,
Şi cum se bat cu pumnii-n piept
Că merită ceva respect,
Cu toate că-s doar impostori?
Ei nu ştiu ce este sapa,
Nici ce e zeama bordeleză,
Dar umblă mereu cu mapa
Şi cu scuipat îşi dau pe freză,
Dar se laudă că sunt
Cei mai aproape de pământ
Şi jură că în cercetare
Fac din vie iar valoare!
Blestemaţi să fie toţi
Cei ce-şi bat de mine joc
Şi-n loc să fie patrioţi,
Sunt nişte hoţi fără obroc!
Arză-i-ar focul- n tartar!
Cum mi-au ars ei statiunea
Şi au furat-o apoi-tâlhari
Făcând de râs naţiunea!
G.Alunelă

Desigur, sunt în concediu
Pentru impostorii toţi.
Care furat-au viei sediul,
Iar vinul îl trag la sorţi!
Geo Tasău