|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Cozmin Guşă: Axa Ponta-Ghiţă este una a lăcomiei şi golăniei girată şi de şeful SRI 

299756_cozmin_gusa_63408800

Co-acţionarul majoritar al Realitatea TV a denunţat intenţiile premierului Victor Ponta de a închide Realitatea TV.

„1. Starea Realităţii. Împreună cu partenerul meu o să depunem foate eforturile să depăşim acest obstacol complet ilegal, neconstituţional pe care Victor Ponta le-a pus în faţa noastră. Realitatea nu este într-o stare atât de complicată ca atunci când am preluat-o. Existau datorii foarte mari la stat, datorii mari către privaţi. Pentru acea stare nu erau vinovaţi nici SOV, care a finanţat acel post de televiziune într-un mod ineficient, nici Elan Schwartzenberg, ci mare parte din directorii care au condus Realitatea şi care astăzi se lăfăiesc milionari fiind în diverse colţuri ale lumii sau în Bucureşti. Realitatea este o societate care doreşte să iasă din insolvenţă, care a fost obligată să reducă personalul şi noi am dorit să uşurăm aceste sarcini prin preluarea anumitor cheltuieli pe firmele noastre. România suferă azi din cauza faptului că nu se mai face presă de calitate.

2. De ce Victor Ponta acţionează aşa. Pentru că acest domn tânăr şi imberb are doi idoli: Adrian Năstase şi Traian Băsescu de la care a copiat doar lucrurile rele, doar şmecheriile la care nici nu se pricepe ca Băsescu. Lăcomia lui Năstase îl caracterizează şi pe Ponta. Minciunile pe care le-a adus în spaţiu public i-au obosit creierul, are un facies de om care urăşte, care se simte protejat de structurile instituţiilor statului şi care nu mai suportă să fie criticat. E o ofensivă şi în justiţie, oamenii din publicitate primesc telefoane de la domnul Ponta ca să nu mai primim publicitate, va veni vremea să discutăm despre aceste lucruri.

3. Această axă a lăcomiei Ponta-Ghiţă lasă urme în justiţie.Nu ne aflăm într-o axă a tinereţii când vorbim de Victor Ponta şi de Sebastian Ghiţă, pe o axă a golăniei pe care oameni importanţi din statul român au girat-o, mă refer la George Maior, şeful SRI, naşul lui Victor Ponta, a unor oameni care nu ştiu din ce pornire au girat o asemenea golănie ca să aibă o marionetă perfect şantajabilă în fruntea Guvernului. REALITATEA TV nu a avut dorinţa de a discuta negativ de Victor Ponta decât în momentul în care au început derapajele”, a declarat Cozmin Guşă, la Realitatea TV.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/cozmin-gusa-axa-ponta-ghita-este-una-a-lacomiei-si-golaniei-girata-si-de-seful-sri_1285932.html#ixzz2gmrXqm4q
Follow us: @realitatea on Twitter

Leave a Response