|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Contrabandă cu arme din Italia ÔÇô descoperită la Vâlcea 

Contrabandă cu arme din Italia – descoperită la Vâlcea

Trei fraţi din comuna Grădiştea – Vâlcea sunt cercetaţi de poliţiştii vâlceni pentru contrabandă cu arme. La domiciliul celor trei au fost efectuate ieri trei percheziţii, simultan, timp în care ofiţerii de la Biroul Arme., Explozibili, Substanţe Toxice Vâlcea au descoperit o armă ascunsă sub grinda unei case. Anchetatorii primiseră informaţia conform căreia fraţii Ion, Constantin şi Ilie Diţoiu deţineau la domiciliu arme letale şi muniţii provenite din Italia, pe care le introduseseră ilegal în ţară şi intenţionau să le comercializeze. În urma colaborării cu Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial  Vâlcea s-au emis autorizaţii de percheziţie în ziua de 24 august. Cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul lui Constantin Diţoiu, de 27 de ani, cunoscut cu antecedente penale poliţiştii au găsit sub o grindă a acoperişului unei anexe a locuinţei un pistol marca Pietro Beretta, de calibru 7,65 milimetri, prevăzut cu încărcător şi 13 cartuşe cu glonţ. Proprietarul casei a refuzat să dea orice date privind provenienţa armei. În urma primelor cercetări s-a stabilit că în perioada 2003 – 2006 el a fost plecat de mai multe ori în Italia, unde a rămas perioade relativ scurte de timp. Cercetările sunt continuate de procurorii anticorupţie pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Leave a Response