|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Probleme (ne)rezolvate la audiențele de la Primăria Râmnicului 

audiente primar (2)

Miercuri dimineaţa, timp de aproape două ore, executivul Primăriei Râmnicu Vâlcea a dialogat cu cetăţenii veniţi cu diferite probleme în audienţă la primărie. Pe lângă dispoziţiile favorabile pe care le-a dat unor probleme cu caracter individual, edilul-şef a luat decizii şi în ceea ce priveşte unele aspecte de ordin general. Astfel cetăţenii care locuiesc pe partea de final a intrării Stăncioiului au primit asigurarea că după lămurirea regimului de proprietate al acestei porţiuni de stradă, se vor face demersurile pentru introducerea reeţelei de alimentare cu apă, după care, în cadrul programului de conectare 100% al Apavil, tot aici să fie introdusă şi canalizarea, urmată de asfaltare. Însă până la acel moment, Direcţia Administrării Domeniului Public a primit sarcină să amenajeze porţiunea neasfaltată din stradă prin balastare şi să reabiliteze reţeaua de iluminat public. O altă problemă a fost ridicată de un locuitor din Colonie Nuci, care a mulţumit primăriei pentru modernizările şi recentele asfaltări din zonă, dar a cerut ca să se acorde atenţie descărcării apelor pluviale. De asemenea, un grup de locatari ai blocului A28/1 a primit ”undă verde” la proiectul de reabilitare termică, din fonduri proprii, a scării C, conducerea Primăriei cerând, însă, ca lucrările să se facă pe tot tronsonul scării şi să fie folosită una din culorile agreate de specialiştii în urbanism ai municipalităţii.

Leave a Response