„Hidoșica”, statuia revoluționarului din centrul Râmnicului, va fi mutată
„Hidoșica”, statuia revoluționarului din Piața Prefecturii din Râmnicu Vâlcea care a fost botezată astfel din cauza aspectului inestetic, va fi mutată în zona Bisericii „Troianu”, a declarat joi, pentru AGERPRES, primarul orașului, răspunzând mai multor demersuri ale Direcției pentru Cultură.
„Statuia inestetică din centrul orașului, pe care mai în glumă mai în serios, oamenii au botezat-o Hidoșica, va fi mutată. Am reușit aceste demersuri împreună cu cei de la Direcția de Cultură, am primit și de la IPF Gherasim, arhiepiscopul Râmnicului, acordul pentru a putea duce în zona schitului din Troianu această lucrare.. Recunosc că nici mie nu mi-a plăcut statuia atunci când fosta administrație a decis să o așeze în centrul orașului, dar uite cât de greu se poate demonta un lucru făcut neinspirat”, a precizat edilul.
Directorul Direcției de Cultură, prof. Florin Epure a salutat „reușita primăriei” de a muta statuia din centrul municipiului. „Numai noi știm câte litigii am avut cu primăria pe tema acestei statui total inestetice. A fost nevoie chiar să apelăm la minister. Dar erau mulți turiști, oameni care veneau în municipiu și care erau dezamăgiți de această lucrare mai puțin reușită”, a declarat prof Epure.
Statuia Revoluționarului, pe care mass-media a botezat-o cu numele de „Hidoșica” reprezintă un bărbat „cu patru degete” ținând în mână un steag al Revoluției din Decembrie 1989. Aceasta a fost dezvelită în 22 decembrie 2011, deși Direcția pentru Cultură s-a opus acestui lucru.AGERPRES
Si ce vina au cei care locuiesc in Troianu ? De ce trebuie mutata ? Nu poate fi demolata pur si simplu ? Chiar trebuie ascuns gunoiul sub pres ? Mutatul nu este o solutie. Ar trebui reparata aceasta jignire adusa urmasilor celor care au murit in revolutie, o jignire adusa bunului simt in ultima instanta. Ar trebui refacut acest monument, inlocuit cu ceva care sa-si merite numele.