Vlădoiu supune atenţiei Parlamentului propunerile venite din partea primarilor vâlceni
Le dăm cu tifla cârcotaşilor din presă!
Vlădoiu supune atenţiei Parlamentului propunerile venite din partea primarilor vâlceni
De departe unul dintre cei mai activi parlamentari vâlceni, deputatul PSD Aurel Vlădoiu dovedeşte că este sensibil la nevoile concrete ale cetăţenilor. Astfel, în sesiunea parlamentară care va începe peste puţin timp, parlamentarul vâlcean intenţionează să iniţieze cel puţin 4 proiecte legislative, cele mai multe dintre acestea fiind bazate pe sugestii venite din partea primarilor vâlceni.
Iluminatul public
Vlădoiu intenţionează să propună o serie de amendamente la Legea Iluminatului Public, astfel încât Compania Drumuri Naţionale să suporte jumătate din costurile legate de consumul de energie electrică generat de stâlpii amplasaţi pe marginea drumurilor naţionale. În acest fel, spune parlamentarul, comunităţile locale ar fi degrevate de sute de milioane de lei plătite anual, doar pentru că sunt amplasate de-a lungul drumurilor naţionale. La acest proiect s-ar mai putea ralia şi deputaţii Dan Ioan Popescu, Ion Călin, Iulian Iancu şi Ioan Bivolaru.
Dispensarele
Un al doilea proiect vizează vânzarea către medicii de familie a dispensarelor din localităţile în care aceştia lucrează. În legea actuală, aceşti medici au posibilitatea să cumpere dispensarele la preţul de 30 euro/mp de construcţie. Aurel Vlădoiu consideră că iniţiatorul acestei reglementări, ministrul Eugen Nicolăescu, nu a ţinut cont decât de interesul medicilor, nu şi al comunităţilor locale. Deputatul vâlcean va cere ca, în continuare, consiliile locale să rămână concesionari ai dispensarelor.
Taximetrie
Cel de-al treilea proiect se referă la Legea Taximetriei. „Trebuie stabilită mărimea localităţii dar şi numărul de locuitori. Trebuie să fie o proporţie, pentru a nu se genera haos. Se va cere şi avizul Oficiului Concurenţei, pentru ca totul să fie în ordine”, ne-a declarat Aurel Vlădoiu. Acesta a purtat o serie de discuţii şi cu preşedintele Camerei Taximetriştilor din Râmnicu Vâlcea, care se pare că agreează propunerea sa. În acest moment, în Râmnic funcţionează peste 1.200 taximetre.
Acte de succesiune
Nu în ultimul rând, Aurel Vlădoiu va propune ca secretarii primăriilor să poată face acte de succesiune la nivelul comunităţilor locale. „Doresc să fac acest lucru pentru succesiunile între fraţii moştenitori, pentru a nu se mai purta oamenii pe drumuri. Este o propunere a primarilor, pe care o consider justificată”, ne-a mai spus parlamentarul.
Similare