Sinistraţii din Ocnele Mari, despăgubiţi în mod arbitrar
Sinistraţii din Ocnele Mari, despăgubiţi în mod arbitrar
La Ocnele Mari a început acţiunea de inventariere a gospodăriilor afectate de saramură, precum şi a celor aflate în zona de risc. După terminarea inventarierii, autorităţile vor începe strămutarea persoanelor sinistrate. Cel mai probabil, primele familii strămutate vor fi cele care locuiesc în Câmpul I de Sonde. Este vorba de 29 de familii care afirmă că deja au intervenit modificări în structurile caselor. Au apărut şi nemulţumiri legate de valoarea despăgubirilor acordate. Astfel, o parte dintre cetăţeni spun că în timp ce ei au primit doar 4 milioane lei pentru 4.000 mp de teren, alţii au fost despăgubiţi cu câte 21 milioane lei pentru pomii din livadă afectaţi de vaporii de saramură. „Mi-am pus şi eu întrebări asupra corectitudinii despăgubirilor, dacă nu cumva acestea au fost acordate în funcţie de poziţia socială a sinistraţilor”, spune prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu.
• Octavian HERŢA