|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Ce înseamnă handbalul românesc în Europa, fără Oltchim 

oltchim_bibabum.ro_

După cinci ani de speranţe la cîştigarea Ligii Campionilor, o finală jucată, în 2010, trei semifinale atinse, în 2009, 2012, 2013, Oltchim a sucombat. Intrat în faliment, clubul nu mai există acum decît în amintirile suporterilor. Sîmbătă, o nouă ediţie a Ligii Campionilor va porni la start. O ediţie în care românii vor trebui să se împartă: între debutanta HCM Baia Mare, care vrea să ia în cîţiva ani locul „galacticelor”, şi echipele la care evoluează româncele. Fie că e vorba de Krim Ljubljana, Hypo Viena sau Buducnost Podgorica. Oricum va fi, Liga nu va mai fi pentru români ca pînă acum. Oricît de optimişti am fi, Baia Mare nu va putea ajunge între primele opt echipe ale Europei sau, mai mult, între primele patru. Maramureşencele sînt la început de drum şi vor trebui investiţi mult mai mulţi bani pentru a ajunge să se bată cu superputerile Gyor, Larvik, Buducnost sau, mai nou, Vardar Skopje. Ne vom da seama, probabil, ce a însemnat Oltchim în handbal abia după ce vor fi trecut cîteva etape din sezonul actual. Atunci vom vedea că, dacă pentru Vîlcea prima fază a grupelor era una de încălzire, pentru „urmaşa” ei s-ar putea să fie tot ce poate atinge deocamdată. Iar cînd va veni luna ianuarie şi nu vom avea la ce să ne mai uităm, o să ne dăm seama ce am pierdut. Şi care e diferenţa între un buget de 700.000 de euro şi unul de 2,5 milioane.

Leave a Response