|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Tun dat de pădurarul Epure de la ITRSV Vâlcea: Hidroelectrica a băgat în contul familiei 34 de miliarde de lei 

epure-doru[1]

Doru Gheorghe Epure, angajat al Inspectoratului Teritorial pentru Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Vâlcea, responsabilul cu vânătoarea pe judeţele Gorj şi Vâlcea, a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni din Oltenia, în urma afacerilor cu terenurile forestiere. Unul dintre cel mai mari tunuri a fost dat, așa cum era de așteptat, în urma unei tranzacții încheiate cu o societatea a statului. Doru Gheorghe Epure a fost, inițial, în perioada 2001-2006, șeful Ocolului Silvic Bumbești. Cu toate că s-a deschis o anchetă, DNA nu a reușit nici până acum să facă lumină în acest caz.
34 de miliarde de lei este suma pe care Hidroelectrica a plătit-o lui Cosmin Manasia, verișorul lui Doru Gheorghe Epure, pentru o suprafață de zece hectare de pădure, aflată pe raza Ocolului Silvic Bumbești, care era păstorit la vremea respectivă chiar de Epure. Terenul forestier situat pe Defileul Jiului, în aria Parcului Național, a fost retrocedat, în urmă cu nouă ani, Mărioarei Chifu. Cele zece hectare de pădure au fost cumpărate, ulterior, de Cosmin Manasia, cu suma de un miliard de lei vechi. După puțin timp, acesta a reușit să dea lovitura vieții lui și a negociat cu Hidroelectrica vânzarea terenului, pe care urma să se construiască o hidrocentrală. Suma plătită de societatea de stat Hidroelectrica, pentru zece hectare de teren, a fost de 34 miliarde de lei. Ciudat este că nimeni din conducerea Hidroelectrica nu a sesizat organele de anchetă penală despre această tranzacție, extrem de dubioasă. (scandaldegorj.ro)

Leave a Response