|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

CRIMĂ la Sălătrucel 

2d945a9fb7b23432a5707687a1c393be_XL

Poliţia vâlceană anchetează moartea suspectă a unei femei din comuna Sălătrucel, a declarat luni  purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Alina Teodorescu.

Conform acesteia, luni, în jurul orei 08.00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că Elena G., de 35 de ani, din com. Sălătrucel, a fost găsită decedată, lângă magazinul sătesc al cărui administrator era. Echipa operativă s-a deplasat la faţa locului, iar în urma primelor cercetări s-a stabilit faptul că femeia prezenta o leziune în zona capului, decesul survenind, cel mai probabil, în seara zilei de 20 octombrie.

În urma efectuării necropsiei cadavrului, s-a stabilit că moartea Elenei G. a fost violentă, ca urmare a mai multor lovituri aplicate cu un obiect dur, a precizat Teodorescu.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de omor  sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, fiind format un cerc de suspecţi faţă de care se efectuează cercetări.

Leave a Response