|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Denuntatorul lui Liviu Dragnea din dosarul referendumului: Eu am facut plangerea, sunt in viata deocamdata 

liviu-dragnea_13006514931

 

Persoana indicata drept denuntator in dosarul „Frauda la referendum” al lui Liviu Dragnea, despre care vicepremierul sustinea ca este decedata, se numeste Romica Parpalea, fost sef de filiala PSD la Bragadiru, acesta declarand pentru Gandul ca el a facut plangerea si ca este „in viata deocamdata”, transmite Mediafax.

In weekend, Dragnea a fost intrebat, inainte de Congresul TSD, ce parere are despre faptul ca procurorii vor sa grabeasca dosarul „Frauda la referendum”, vicepremierul spunand ca incearca sa fie rezervat si sa ii lase pe procurori sa isi faca treaba, fiind un dosar „cu multe ciudatenii”.

„Practic dosarul a pornit pe baza reclamatiei unui mort. Adica, omul a murit in ’91 sau prin ’90, iar in 2012 mi-a facut mie reclamatie pentru ca am fraudat referendumul, de la asta a pornit practic. A murit, s-a trezit in 2012 si s-a intors inapoi”, a spus vicepremierul.

Potrivit Gandul, in rechizitoriul dosarului referendumului, la capitolul „Modalitati de sesizare”, unde procurorul Lucian Papici a explicat de unde a pornit dosarul in care este inculpat Dragnea, se mentioneaza ca au fost inregistrate doua sesizari din oficiu ale Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) – Structura centrala, respectiv DNA Galati si o sesizare depusa de catre teleormaneanul Romica Parpalea. „La data de 20.08.2012, Directia Nationala Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei a inregistrat sesizarea formulata de numitul Parpalea Romica, persoana care, la data de 21.08.2012, a detaliat modalitatea in care au fost efectuate diverse acte de natura a frauda rezultatele referendumului din 29.07.2012”, se arata in rechizitoriul dosarului.

Gandul relateaza ca l-a identificat pe Romica Parpalea, cel care a depus pe 20 septembrie 2012 un denunt impotriva lui Dragnea si care are acum calitatea de martor in dosar.

„Eu l-am denuntat pe Liviu Dragnea. Deocamdata sunt viu”, a declarat acesta.

Romica Parpalea a declarat, tot pentru Gandul, ca are 40 de ani si, pana anul trecut, in iunie, a fost membru PSD, chiar presedinte al PSD Bragadiru. El a mai spus ca si-a dat demisia din PSD dupa ce, in calitate de director al unei companii de stat din Alexandria, ar fi refuzat sa respecte ordinele de partid.

La referendumul din 2012, Parpalea a fost numit presedinte de sectie intr-una din sectiile de votare din Alexandria. „Oamenii mei din Bragadiru mi-au spus ca se pregateste fraudarea votului. Informatiile erau ca primarul de acolo i-a mituit pe membrii PDL din sectie ca sa plece. Din 3500 de votanti, 3101 au fost la vot in conditiile in care 800 de persoane sunt plecate in strainatate, iar multi sunt martori ai lui Iehova care de principiu nu voteaza. La nici o runda de alegeri nu au fost mai multi de 2000 si ceva de alegatori, acuma au fost 3100. Le-am spus sa adune probe, sa fotografieze. Dupa referendum, eu am fost cel care a depus denuntul la DNA”, mai spune Romica Parpalea, citat de Gandul.

Potrivit aceleiasi surse, in declaratia data la DNA, Parpalea a povestit ca la Bragadiru au fost mituiti reprezentantii PDL din sectiile de votare. „Din declaratia martorului Parpalea Romica (vol. 20, filele 71-78, 91-93), data la Directia Nationala Anticoruptie la data de 24.08.2012 rezulta ca: ‘de la aceiasi oameni de incredere, respectiv Platon Giulio, Telegaru Gheorghe s.a. am aflat ca Raboj Daniel a remis sume de bani in valoare de 1000 lei membrilor comisiei electorale din partea PDL, pentru a-i determina sa fie de acord cu fraudarea voturilor'”, se arata in rechizitoriul DNA.

Cat despre declaratia lui Liviu Dragnea, fostul pesedist spune ca vicepremierul este pe o pista gresita. „Sa stie si domnul Dragnea eu am facut plangerea penala si sunt in viata deocamdata. Nu imi este teama de el. Eu inca sper ca suntem intr-un stat democractic”, a afirmat Romica Parpalea.

In dosarul „Frauda la referendum”, Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, in prezent deputat si vicepremier, a fost trimis in judecata pentru infractiunea de folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Dragnea, „cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte partidul reprezentat de inculpat, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale”.

Alaturi de Dragnea vor fi judecate alte 74 de persoane.

Judecarea dosarului va incepe in 15 noiembrie, dupa ce instanta suprema a admis cererea DNA si a schimbat primul termen de judecare a cauzei, stabilit initial pentru 18 februarie 2014.

de V.M.     HotNews.ro

Marţi, 22 octombrie 2013, 20:44 Revista Presei | Subiectele Zilei

Leave a Response