Facerea de bine… 

         Când n-ai de lucru, îţi faci, zice o „vorbă” românească, sau „de ce să te legi la cap, dacă nu te doare?” Aşa a păţit amicul meu, care a încercat să administreze o „doză” de sfaturi unui alt amic, spre a-l îndrepta pe drumul cel drept şi s-a ales tocmai cu…ruşinea. Nimic de zis şi acesta a fost cam obraznic, spunând adevărul, dar cum adevărul în aceste vremuri de…pripas supără, aşa îi trebuie amicului meu! De ce nu şi-a pus zăbală? De ce n-a aprofundat psihologia, ca să poată să-şi „citească” prietenii?

– E periculos domnule acesta, prietene! Parcă îl aud pe       lamentându-se. Nu vezi câte obstacole sunt? La fiecare pas…

– Nu-mi pasă! Eu am plecat pe drumul acesta şi pe el voi merge, cu orice risc…

– Dar este un drum, care îţi este străin, prietene! Iar perimetrul prin care trece este populat cu foarte multe hiene.

– Şi ce dacă?

– Te vor ataca la primul pas greşit…

– M-au atacat ei şi pe alte drumuri şi am ajuns la cap…

– Ai ajuns pe dracu!

– De ce spui asta?

– Pentru că îmi amintesc bine de perioada când ai administrat o vreme norocul…

– Şi ce, nu a fost bine? Eu am câştigat destul de mult atunci…

– De-aia ai „tras” atâta şi te-ai îmbolnăvit chiar, suportând o tăietură…

– Şi ce dacă? A fost şi asta a mea! Nu face parte tot din viaţa mea?

– Ba da, dar de ce să nu fii şi tu fericit o dată? De ce să trăieşti tot timpul în stres?

– E stresul meu!

– Treaba ta! Şi            şi-a lăsat amicul să-şi consume clipele de „cugetări”, în care cădea foarte des, de când s-a „rătăcit” pe drumul cu pricina. Toamna şi ea începuse să se strâmbe la ferestre, cu oarece indiferenţă şi-l cuprinse cu răcoarea sa cât să-l zgâlţâie puţin. „Ei, şi?” şi-o fi zis amicul. Pentru că a doua zi şi-a umflat muşchii şi s-a avântat pe drumul fără cifre, „mânat” din spate de hienele care au şi apărut. Cu vânt la pupa, dar şi cu aplaudaci pe de-alături, drumul a fost „cucerit” la început, chiar glorios, în parte, dar dintrodată norii toamnei s-au năpustit asupra lui şi, învăluindu-l, l-au prăvălit…

Degeaba şi-a căutat ajutor la aplaudaci.. Aceştia îşi găsiseră alt îndrăgostit de aplauze… Iar hienele, ca hienele…

Vinovat de toate a fost găsit amicul meu      , care, vezi, doamne, şi-a lăsat prietenul să se avânte pe drumul interzis. Şi cu „ruşinea” că i-a spus în faţă adevărul… Deh, facerea de bine…

George Achim

 

 

Blestemul nucilor

 

Rege al răcorii

Al umbrei profunde

Încă din zorii

Lumii acesteia, unde

Toate se întâmplă

Şi viaţă şi moarte,

Şi armă la tâmplă,

Şi râs ca la carte,

Relaţii foarte bune,

Dar şi nefireşti.

Cu figuri nebune,

Dar şi îngereşti…

O, lume ciudată,

Unde să mă duc?

Că de-atâta ceartă

Încep să mă usuc!

Trăiam atât de bine

Cu oamenii cei harnici

Acolo-ntre ţarine,

Unde foarte darnici

Erau şi sunt mai toţi,

Şi des mă foloseau,

Nu mă trăgeau la sorţi

Ca azi, când habar n-au

Ce mai e un nuc,

Cât de mult înseamnă

Să ai acas buluc

De bogăţii, dar teamă

Să-ţi fie mereu

Că nu mai şti să faci,

Că îţi este greu

Mintea să ţi-o-ncarci

Cu sfaturi utile…

Dar stau şi mă întreb:

Bătrânii aveau pile

Pe la câte-un cerb?

Că din a mea frunză

Făceau vopsele bune

Şi pentru păr şi bluză

Şi păreau minune…

Din trunchiul meu ieşea

Scândură de lux

Şi mobilă era

Tot timpul în flux…

Iar din fructe-ntâi

Ieşea ulei de calitate,

Şi era de căpătâi,

Te apăra de moarte.

Azi nu-i mai înţeleg

Pe oamenii, ce cred,

Că pe unde merg

Nu sunt ei, ce pierd,

Rostul meu de nuc.

Fabricile le-au distrus

În anonimat se duc

Şi-aşteaptă doar de sus

Sfaturi şi măcar

Pentru colivă nuci…

Blestemaţi să fie clar

Cei ce-au acceptat să fie,

În lumea asta slugi

Doar, fără-mpărăţie!

G.Alunelă

 

 

 

Băă, să mănânci ulei de nucă,

Dacă vrei s-ajungi ca mine

„Tânăr”, cu puteri depline,

Şi nici „bâta” nu se usucă!…

Geo Tasău