trebuie preschimbate certificatele de înregistrare fiscală
În atenţia unităţilor administrativ-teritoriale!
Trebuie preschimbate certificatele de înregistrare fiscală
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că, potrivit art. 19 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. În acelaşi timp, aceste entităţi sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulari ai codului de înregistrare fiscală şi de conturi bancare deschise la unităţile teritoriale de trezorerie.
Reamintim că unităţile administrativ-teritoriale sunt: comunele, oraşele, municipiile şi judeţele (art. 18 al. 1 din Legea administraţiei publice locale).
Având în vedere reglementările menţionate, certificatele de înregistrare fiscală emise anterior pe numele primăriei, consiliului local sau judeţean, vor fi preschimbate, urmând a fi emise certificate de înregistrare fiscală pe numele unităţilor administrativ-teritoriale astfel cum sunt definite de art. 18 al. 1 din Legea nr. 215/2001.
Preschimbarea certificatelor de înregistrare fiscală se realizează la cererea reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale prin completarea şi depunerea la sediul DGFP Vâlcea a formularului "040" Declaraţie de înregistrare fiscală/ Declaraţie de menţiuni pentru instituţii publice, puse la dispoziţie gratuit la ghişeele instituţiei la care se vor anexa originalul certificatului de înregistrare fiscală ce urmează a fi preschimbat.
În Declaraţie de înregistrare fiscală/ Declaraţie de menţiuni pentru instituţii publice cod 040 se va completa la secţiunea "Date de identificare" următoarele:
– denumire: denumirea unităţii administrativ-teritoriale – comună, oraş, municipiu, judeţ;
– cod de înregistrare fiscală: se menţionează codul de înregistrare deţinut în prezent;
– sediul: se completează cu adresa primăriei comunale, orăşeneşti, municipale, respectiv cu a consiliului judeţean.
– data atribuirii codului de înregistrare fiscală: este data la care a fost atribuit codul de înregistrare fiscală deţinut în prezent.
– plătitor de TVA: este data de când primăria sau consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale a devenit plătitor de TVA.
Data atribuirii codului de înregistrare fiscală şi data când a devenit plătitor de TVA rămân neschimbate urmând a fi menţionate ca atare şi pe noul certificat de înregistrare fiscală.
În luna august, Fiscul vâlcean a stabilit
721 mii ron SUPLIMENTAR pentru bugetul consolidat al statului
În scopul depistării fenomenelor de evaziune fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea acţionează pentru îndeplinirea obiectivelor strategice stabilite de Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Inspecţiile fiscale au vizat, în principal: creşterea gradului de conformare voluntară a operatorilor economici; realizarea veniturilor bugetului general consolidat şi reducerea arieratelor; reducerea şi sancţionarea comportamentului evazionist; întărirea disciplinei financiar-fiscale şi contabile. Au fost verificate: modul în care sunt aplicate reglementările legale privind calcularea, evidenţierea în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege, a impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii fiscale faţă de bugetul general consolidat; realitatea şi legalitatea sumelor negative din deconturile de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare.
În luna august, inspectorii structurii Activităţii de Control Fiscal şi ai compartimentelor de control fiscal persoane fizice din cadrul DGFP Vâlcea au efectuat 191 de verificări ale activităţii operatorilor economici, potrivit programului de control.
Cu ocazia verificărilor, s-au stabilit suplimentar pentru bugetul consolidat al statului 721 mii RON. Suma este formată din: 472 mii RON – diferenţe de impozite, taxe, contribuţii şi fonduri stabilite peste cele evidenţiate de operatorii economici în evidenţa contabilă; 199 mii RON – dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente debitelor stabilite suplimentar; 50 mii lei, provenind din amenzi contravenţionale şi din confiscări.
Principalele deficienţe constatate de inspectorii fiscali, care au condus la diminuarea obligaţiilor fiscale şi stabilirea de accesorii ale acestora, precum şi a întocmirii de plâgeri penale, au fost:
sustragerea de la plata taxelor şi a impozitelor;
nedeclararea veniturilor impozabile;
ascunderea obiectului şi a sursei impozabile;
înregistrarea în evidenţe de cheltuieli fictive, fără a avea la baza documente justificative;
distrugerea actelor contabile;
întocmirea incompletă şi necorespunzătoare a actelor şi documentelor contabile;
neconducerea evidenţelor contabile în scopul vădit de a cauza prejudicii bugetului.
În luna august, două cazuri au fost înaintate instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor, pentru prejudicii aduse bugetului consolidat al statului în valoare totală de 885 mii RON.
DECLARAREA CONTRIBUABILILOR INACTIVI
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că ministrul Finanţelor Publice a emis Ordinul nr. 575/21 iulie 2006, care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 16 august 2006.
În articolul de mai jos prezentăm în sinteză conţinutul noului act normativ.
Contribuabilii vor fi declaraţi inactivi dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
– se sustrag de la efectuarea inspecţiei fiscale, prin declararea unor date de identificare a sediului social care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
– organele fiscale au constatat că nu funcţionează la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat.
Pe perioada în care este declarat inactiv contribuabilului îi sunt aplicabile procedurile de administrare fiscală referitoare la gestiunea, controlul şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Prin excepţie de la prevederile de mai sus, contribuabilii incluşi în Lista contribuabililor declaraţi inactivi nu vor fi supuşi procedurilor curente de notificare pentru nedepunerea declaraţiilor.
De la data declarării ca inactiv contribuabilul nu mai are dreptul de a utiliza facturi, facturi fiscale, alte documente sau formulare tipizate cu regim special.
Pe perioada stării de inactivitate toate procedurile de avizare, autorizare, certificare, licenţiere sau alte proceduri similare, cât şi orice operaţiune şi procedură vamală cu privire la contribuabilul inactiv şi la activităţile acestuia, precum şi oricare dintre avizele, autorizaţiile, licenţele, acordurile şi orice alte acte în baza cărora contribuabilii inactivi sunt autorizaţi să funcţioneze sau să desfăşoare diverse activităţi economice se suspendă de drept.
Starea de inactivitate încetează dacă se constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru care contribuabilul a fost declarat inactiv sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, de la data la care aceasta rămâne irevocabilă.
Constatarea încetării motivelor pentru care contribuabilul a fost declarat inactiv se va face de organele de inspecţie fiscală competente, în baza cererii de reactivare, depusă de reprezentantul legal al contribuabilului declarat inactiv.
Contribuabilii declaraţi inactivi vor fi înscrişi în Lista contribuabililor declaraţi inactivi, iar contribuabilii cărora le încetează starea de inactivitate vor fi cuprinşi în Lista contribuabililor reactivaţi.
Listele menţionate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, la adresa www.mfinanţe.ro, secţiunea “Informaţii contribuabili”.
Lista contribuabililor declaraţi inactivi şi Lista contribuabililor reactivaţi vor fi actualizate, de regulă, lunar.
PROGRAMUL DE AUDIENŢE LA DGFP VÂLCEA
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea reaminteşte celor interesaţi că noul program pentru primirea în audienţă a persoanelor fizice şi juridice se desfăşoară astfel:
– la directorul executiv al DGFP Vâlcea – joi, între orele 12,00 şi 14,00;
– la directorul executiv adjunct al Activităţii Metodologie şi Administrarea Veniturilor Statului – miercuri, între orele 12,00 şi 14,00;
– la directorul executiv adjunct al Activităţii Control Fiscal – marţi, între orele 12,00 şi 14,00.
De reţinut! Primirea în audienţă la conducerea DGFP Vâlcea se face pe bază de cerere scrisă, din care să rezulte în mod expres problemele ce urmează a fi prezentate, depusă la Registratura instituţiei.