Senatorul Laurențiu Coca a întrebat ministrul Muncii despre situaţia programului POS-DRU
Recent, senatorul PSD Laurențiu Coca a adresat două interpelări ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, pe tema situaţiei Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), precum și metodologia pentru regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar. „Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, pentru care se folosesc fonduri europene, a fost, ca toate celelalte, comentat şi suspendat din cauza unor deficienţe de conducere ale fostei guvernări şi mai apoi deblocat şi repus în funcţie de dumneavoastră. Dată fiind importanţa deosebită pe care Guvernul actual o acordă, în general, utilizării fondurilor europene şi, în special, celor destinate rezurselor umane, vă rog doamnă ministru să-mi transmiteţi la Senatul României o situaţie la zi a problematicii fondurilor europene pentru dezvoltarea resurselor umane. Mai concret, m-ar interesa răspunsurile oficiale şi competente la următorul aspect: care este situaţia accesării fondurilor europene pe acest program la sfârştul anului 2013, în sume şi procente? Dacă s-a făcut o analiză a eficienţei utilizării acestor fonduri şi care sunt principalele concluzii? În urma audienţelor primite la Biroul meu senatorial, vă aduc la cunoştinţă următoarea sesizare din partea mai multor cadre didactice: de ce nu se elaborează metodologia pentru regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar conform Legii nr. 1/2011, ţinând cont că actualmente şcolile funcţionează în conformitate cu Ordinul nr. 4925, publicat în Monitorul Oficial nr. 874 din 29 septembrie 2005”, spune senatorul PSD Laurenţiu Florian Coca în cele două interpelări.