|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Frîncu a luat-o razna! Primarul Râmnicului a recunoscut că-l şantajează pe viceprimarul „Gigeone“ Matei 

distrugerile-lui-francu-_-01

Evoluţia post-arest a primarului penal al Râmnicului le dă dreptate procurorilor care au insistat permanent pe reţinerea acestuia în închisoare pe perioada procesului. Riscând la maxim, Emilian Frîncu uită că următoarele instanţe pot ţine cont de comportamentul său din această perioadă, dar şi de noile acuzaţii ce i le pot aduce oricând procurorii. Vineri, 1 noiembrie, Frâncu a gafat enorm în faţa multor martori, în două şedinţe ale PNL.

Control asupra consilierilor municipali

Ca un copil s-a lăudat Frîncu minute în şir la şedinţa biroului permanent al organizaţiei  municipale, al cărei preşedinte mai este încă spre ruşinea adevăraţilor liberali. S-a lăudat cu munca lui de la primărie, cu proiecte fantasmagorice, cu ce vrea să mai facă etc. Apoi s-a aruncat asupra consilierilor, de fapt a lui Gheorghe Ioniţă. Fostul său viceprimar a făcut un amendament de bun simţ solicitând ca bătrânii din Râmnic să aibă prioritate la locurile din căminul de bătrâni. Cămin pe care Frâncu vroia (vrea!) să-l facă cadou unei firme din Israel, probabil contra unor „atenții“, iar acesta să fie folosit la internarea bătrânilor israelieni. Numai că proiectul nu a trecut prin consiliu, ca şi alte gogomănii ale penalului gen: plata avocaților din banii publici ai municipiului în procesele penale intentate angajaților Primăriei Râmnicu Vâlcea. Frîncu a solicitat membrilor BPT să voteze o hotărâre prin care să i se retragă sprijinul politic, deci să fie exclus din consiliu local, acelui consilier care nu va vota propunerile primarului. Cu alte cuvinte pentru a mai evita ca vreunul din consilieri să i se opună. Frâncu a vrut să le arate consilierilor liberali pisica. Nu credem că este vorba despre Boban care ar vota orice idioţenie propusă de şeful lui şi nici de imberbii Panduraşu şi Pruteanu, doi oportunişti ale căror venituri s-au rotunjit cu Frâncu la conducerea primăriei. Măsura este bună, însă, împotriva lui Ioniţa şi eventual a altora care ar mai şi gândi înainte de a vota. A obţinut ce a vrut şi decizia s-a luat cu majoritate deoarece Frâncu mai deţine prin marionetele sale majoritatea din biroul de la municipiu. Gheorghe Ioniţă ştia acest lucru aşa că nu s-a opus prea mult şi nici nu l-a contrat foarte tare acolo, aşteptând şedinţa de la BPT a organizaţiei  judeţene care a avut loc în aceeaşi zi.

„Gigeone va face cum am zis eu!“

La şedinţa de la judeţ s-au întâmplat lucruri care par desprinse din (i)realitate. Mai mulţi liberali prezenţi la aceste dezbateri ne-au confirmat că preşedintele Buican a trebuit să ţipe şi să ameninţe, că nu le va mai da cuvântul lui Frâncu şi Ioniţă pentru că aceştia au transformat şedinţa în circ. De fapt circul l-a făcut Frâncu care 25 de minute a vorbit neîntrerupt de nimeni. A criticat poziţia colegilor săi de partid, adică a lui Ioniţă care nu i-a votat proiectele de hotărâre în bloc. A spus că a trebuit să negocieze la maxim cu alţi consilieri. ,,Va avea loc în curând o şedinţă extraordinară a consiliului municipal. Am negociat şi cu cei de la PSD. Gigeone va vota cu ai lui proiectele, ca să îi ajutăm cumva să le poată vota le vom modifica puţin dar e vorba numai de nuanţă, esenţa va fi la fel. Trebuie numai să fiu sigur de voturile noastre. Dacă cei din PSD nu vin toţi şi nu votează favorabil i-am spus lui Gigeone că în maxim 15 minute după şedinţă dau o dispoziţie prin care nu va mai avea dreptul decât să ascută creioane în primărie.“ Cu alte cuvinte primarul a recunoscut public că l-a şantajat pe viceprimarul Ion Matei de la PSD pentru a obţine voturile consilierilor pesedişti. Nu ne-a venit să credem când am auzit. Am cerut mai multe informaţii de la cât mai multe surse pentru a fi siguri. Discuţia a fost transmisă şi lui Ion Gigi Matei care nu s-a arătat deloc încântat nici de faptul că este numit Gigeone şi nici de faptul că Frâncu a declarat că a aranjat cu cei din PSD pentru a reface prin vot deciziile respinse la şedinţa trecută. În cele din urmă a luat cuvîntul şi Gheorghe Ioniţă. Omul spunea adevărul. Explica faptul că un consilier municipal nu este o marionetă a primarului şi că amendamentul său a fost unul logic pentru că este normal ca bătrânii din Râmnicu Vîlcea să aibă un cămin şi nu este logic ca acesta, construit pe banii oraşului, să fie dat unei firme străine. Frâncu a sărit ca ars şi a încercat să-l întrerupă de mai multe ori pe Ioniţă din discurs. „Piticul atomic“ cum este poreclit fostul viceprimar a explodat, însă, l-a acuzat pe Frîncu că a făcut oraşul de rîs şi partidul şi acum continuă în nereguli. Că este un dictator care nu înţelege democraţia! S-a ridicat tonul! Ioniţă a cerut demisia lui Frîncu în faţa membrilor BPT care de fapt gîndesc la fel ca el deşi nu au curaj să vorbească. Primarul penal s-a comportat ca o ţaţă isterică în faţa celor cărora altădată le era preşedinte. Cu ajutorul acelor oameni din sală a ajuns preşedinte, deputat, senator şi apoi primar. Mulţi dintre ai au cheltui sume importante şi multe ore de muncă pentru a ajuta la ascensiunea politică a acestui om decăzut în ultimul hal care ar face orice pentru interesele sale meschine, care ar vrea să îşi vândă oraşul, concetăţenii ca să-i fie lui mai bine. Care minte, păcăleşte, ameninţă, şantajează! Cam astea i le-a spus Ioniţă folosind cuvinte alese cu grijă. Frîncu a dat şi el fel de fel de replici penibile. Deputatul Buican a trebuit să ţipe la ei şi să bată cu pumnul în masă. Consilierii municipali sunt nişte marionete în mîna unui păpuşar nebun. Şedinţa de consiliu extraordinară va avea loc. Dar Gigeone poate nu este chiar şantajabil! Şi poate chiar dacă este, sperăm că în tabăra celorlalţi consilieri locali nu sunt toţi proşti, nebuni, șatajabili sau controlabili pentru a vota favorabil aberaţiile unui (n)eom ajuns vremelnic în fruntea unui oraş care merita ceva mai bun.

 

Nicu Trandafir

2 Responses to Frîncu a luat-o razna! Primarul Râmnicului a recunoscut că-l şantajează pe viceprimarul „Gigeone“ Matei

  1. tras pe roata

    E cel mai nepriceput, escroc si lipsit de bun simt primar ,penalul care este acum pe acel scaun. Pur si simplu ii lipsesc cei 7 ani de acasa fata de cei care I au acordat votul. Are numai idei tampite, lipsite de sens , singura lui dorinta e sa inoate cat poate de mult in banii publici , el si cei care il inconjoara . Rusine puscariasule ! Baga mana in geanta matii , nu in banii nostrii.

     
  2. tras pe roata

    Gigi daca era unul corect si care chiar sa se fi limitat doar la atributiile de vice acum putea sa iasa in fata si sa dea replica sai chiar sa organizeze actiuni de strada impotriva infractorului. Da deh si gura lui tre sa manance 😀 . Boban si Francu la puscarie !!

     

Leave a Response