|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Viceprimarul Gigi Matei: „Managementul la clubul de handbal Oltchim a fost DEZASTRUOS!” 

matei

Viceprimarul Ion Gigi Matei (PSD) a declarat după cea de-a şaptea înfrângere consecutivă suferită sâmbătă de echipa de handbal HCM Râmnicu Vâlcea, pe teren propriu în faţa SCM Craiova (18 – 21) că Primăria s-a implicat târziu în formarea unei noi echipe care să ia locul fostei CS Oltchim (intrată în insolvenţă) tocmai pentru că s-a aşteptat ca reprezentanţii Oltchim-ului să găsească soluţii. „Noi nu aveam nicio şansă de a menţine din vechile jucătoare ale Oltchim în primul rând pentru că acestea aveau salarii uriaşe. Contractul cel mai mic al unei jucătoare reprezenta un salariu lunar de aproximativ 3000 de euro. Fiind o echipă nouă, trebuiau făcute contractele cu HCM, iar majoritatea jucătoarelor din vechea echipă refuzau diminuarea salariului iniţial. În al doilea rând, nici nu se putea realiza o asociere a noului club cu Oltchim pentru că fostul club, la un moment dat, nu mai avea nicio jucătoare, nici patrimoniu solvabil, aproape nimic”, a declarat edilul râmnicean. El a mai subliniat, chiar ironic, că ultima conducere adminsitrativă a CS Oltchim n-ar trebui să comenteze insuccesele sportive înregistrate de HCM atâta timp cât în sezonul 2011 – 2012 au administrat un buget uriaş şi au reuşit performanţe sportive oarecum modeste, iar cele financiare de-a dreptul dezastruoase. „Am aşteptat constituirea unei echipe de către “specialiştii” ce au condus handbalul vâlcean pe bugete foarte extravagante. Sunt om de afaceri cu experienţă şi ştiu cât de greu se administrează responsabil o afacere serioasă. Noi avem un buget minuscul în comparaţie cu cel de aproximativ 4 milioane de euro pe care i-a avut Oltchim. Bugetul actual al HCM-ului pe o lună, cu tot cu salarii, deplasări şi celelalte cheltuieli, este egal cu salariul uneia dintre jucătoarele de top de la Oltchim, adică echivalentul în lei a 17 mii de euro. Faceţi o comparaţie realistă, vă rog! Managementul CS Oltchim a reuşit, cu 4 milioane de euro pe an, să câştige în plan sportiv doar campionatul României, nu şi Cupa şi să lase în bilanţul contabil doar câteva zeci de mii de euro în conturi şi datorii de platătit la jucătoare, angajaţi şi terţi de peste un milion. Nu cred că spun un neadevăr dacă susţin că a fost un management dezastruos la CS Oltchim, nu credeţi?”, a mai adăugat Gigi Matei, răspunzând astfel criticilor venite din partea unor foşti reprezntanţi ai conducerii CS Oltchim pentru parcursul lamentabil înregistrat de HCM Râmnicu Vâlcea în actuala ediţie de primă ligă la handbal feminin.

Din componența creanței reprezentând salarii neplătite la Clubul Sportiv Oltchim Rm.Vâlcea (sume în lei) publicația Criterii a prezentat recent restanțele salariale imense către jucătoare:

Luca Steluța 3.951 lei

Brădeanu Aurelia-84.622

Bulatovic Katarina-147.343

Barbosa Alexandrina-122.149

Curea Iulia-61.182

Farcău Ramona-60.652

Jovanovic Marija-71.233

Managarova Iulia-47.426

Manea Oana-81.048

Meiroșu Adina-81.048

Navarro Silvia-81.048

Neagu Cristina-153.243

Nechita Adriana-61.535

Stanca Ionela-72.262

Safta Nicoleta-298

Ungureanu Paula-101.595

 

 

One Response to Viceprimarul Gigi Matei: „Managementul la clubul de handbal Oltchim a fost DEZASTRUOS!”

  1. Dumitrescu C

    Asa o fi dar de ce te-ai bagat sa ne faci de ras orasul?! Mai bine deloc decat sa ne facem de ras!!!
    PS.
    Mai cheltui si un sfert de milion de euro, din banii contribuabililor valceni, pentru a ne face de ras!?

     

Leave a Response