|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Senatorul Dan Niţu invită autoritățile județene la dezbatere pe tema Codului Silvic 

Nitu Dan

 

Senatorul Remus Daniel Nițu, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Vâlcea, organizează joi, 7 noiembrie 2013, începând cu ora 13.00, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea o dezbatere pe tema Codului Silvic în contextul în care Parlamentul României a primit spre aprobare proiectul de lege privind modificarea și completarea acestui act normativ.

Principalele prevederi sunt legate de exploatarea durabilă a pădurilor, de înăsprirea pedepselor pentru furtul de lemn, de o gestionare mai bună a micilor proprietăți, de sprijinul acordat agenților economici pentru prelucrarea primară a lemnului în România, dar și de compensații acordate proprietarilor care nu-și pot exercita dreptul de proprietate în siturile Natura 2000.

În prezent, proiectul de lege se află pe agenda Comisiei pentru Agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală din Senatul României, comisie care va întocmi raportul privind modificarea și completarea Legii nr. 46/2008.

Scopul acestei dezbateri este informarea și consultarea actorilor din domeniu în perspectiva formulării unor amendamente care urmează să fie discutate și susținute săptămâna viitoare în ședința Comisiei pentru Agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală din Senatul României.

Printre invitații senatorului se află: Mircea Nadolu, prefectul Județului Vâlcea;  Ion Cîlea, președintele Consiliului Județean;  Gheorghe Mihăilescu, directorul Direcției Silvice Vâlcea;  Gheorghe Poenaru, inspector șef ITRSV Râmnicu Vâlcea;  reprezentanți ai ocoalelor silvice de stat și private, reprezentanți ai obștilor de moșneni și reprezentanți ai exploatatorilor de material lemnos.

Dezbaterile sunt însă deschise tuturor celor interesați.

 

 

 

Leave a Response