|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Trei gospodării au fost afectate de un incendiu 

Trei gospodării au fost afectate de un incendiu

Trei gospodării din comuna vâlceană Bărbăteşti au fost afectate ieri de un incendiu produs la un fânar aparţinând localnicului Eugen Neacşu. Focul s-a extins la curţile învecinate, respectiv la o magazie de lemn a lui Eugen Neacşu şi la alte trei magazii din curtea lui Constantin Bălăşete. Prima magazie a ars aproape în totalitate, fiind afectată structura din lemn a fânarului de deasupra şi a unu alt fânar aflat lângă primul. Au ars aproximativ cinci tone de fân şi 50 de bucăţi de scândură de fag. Atât magaziile din gospodăria celuilalt vecin, Constantin Bălăşete au ars aproape în totalitate,.la fel ca şi alte bunuri din gospodărie. „Valoarea pagubelor se ridică la aproximativ 25.000 de lei, iar a bunilor salvate de pompierii militari la aproximativ 60.000 de lei. Cauza incendiului nu a fost stabilită până acum.” – a precizat locotenentul Cătălin Popescu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Pompierii vâlceni au intervenit şi pentru stingerea unui alt incendiu, care a izbucnit în comuna Dănciuleşti, judeţul Gorj, la casa lui Marin Staicu. Până la stingerea incendiului un fânar din gospodăria bărbatului a ars pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi, la fel ca un pătul din lemn. Focul a cuprins şi acoperişul unei bucătării. Au ars aproximativ 5 tone de fân; câteva butoaie, dar, ca urmare a incendiului au murit şi toate animalele din gospodăria proprietarului, respectiv patru porci de aproximativ 150 de kilograme fiecare, şi 120 de păsări. În acest caz valoarea pagubelor se ridică la aproximativ 155.000 de lei, cauza probabilă a incendiului fiind folosirea intenţionată a unei surse de aprindere pentru a genera incendiu. Urmează ca autorul să fie stabilit în continuare de poliţie.

Leave a Response