|marți, noiembrie 26, 2024
  • Follow Us!

Au fost înăsprite controalele la transporturile de material lemnos 

transport_lemne

 Autoutilitarele, în special marca Ford, par a fi preferatele evazioniştilor vâlceni din domeniul comerţului cu material lemnos. Cel puţin asta reiese din recentele raportări ale poliţiştilor vâlceni. În apropierea sărbătorilor de iarnă, când comerţul cu pomi de Crăciun va fi în floare, “mesajul” organelor de control este clar: sunt cu ochii pe aceste mijloace de transport.

Săptămâna trecută, poliţiştii vâlceni de la Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, împreună cu cei reprezentanţi ai Ocolului Silvic Băbeni, au desfăşurat verificări în trafic a legalităţii transportului materialului lemnos, dar şi la societăţi şi persoane fizice, privind legalitatea prelucrării şi comercializării acestuia. Au fost oprite pentru control 14 autovehicule, legitimate 17 persoane, fiind aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2720 lei şi confiscaţi 4,7 m. Steri.

În Băbeni, a fost identificat Ilie G., de 44 ani, din Berislăveşti, care transporta 2,6 m.st. de stejar cu o autoutilitară Ford. În urma verificărilor documentelor de provenienţă şi însoţire a mărfii, cantitatea transportată nu corespundea cu datele înscrise în avizul de însoţire prezentat. “Ghinionistul” a fost amendat şi i-a fost confiscată cantitata de material lemnos, ce a fost predată Ocolului silvic din localitate pentru valorificare.

Tot în Băbeni a fost identificat şi Gheorghe M., de 44 de ani, din Călimăneşti, care transporta, tot cu o autoutilitară Ford, 2,1 m.st. de lemn foc. Speciile nu corespundeau cu datele înscrise în avizul de însoţire a materialului lemnos prezentat. S-a dispus confiscarea mărfii şi amendarea contravenientului.

Leave a Response