Impunerea veniturilor din arendă
Administraţia Judeţeană Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte persoanelor fizice care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniu personal că au obligaţia înregistrării contractelor de arendă/rapoartelor juridice la organul fiscal în raza căruia au domiciliul în termen de 15 zile de la încheierea acestora. De asemenea, contribuabilii sunt obligaţi să precizeze în scris în contractul/raportul juridic modalitatea de impunere a venitului net, cote forfetare sau sistem real.
Venitul brut realizat din activitatea de arendare se stabileşte pe baza raportului juridic/contractului încheiat între părţi şi reprezintă totalitatea sumelor în bani încasate şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură primite.
În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se va face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene.
Determinarea impozitului prin metoda cotei forfetare
Venitul net din arendă se stabileşte la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut.
Impozitul pe veniturile din arendă se calculează prin reţinere la sursă de către plătitorii de venit (arendaşii) la momentul plăţii venitului, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net, impozitul fiind final.
Impozitul calculat şi reţinut pentru veniturile din arendă se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut şi se declară în formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” la rândul 11 „Impozit pe venituri din arendă” de către plătitorul de venit.
Persoanele fizice care obţin venituri din arendă şi pentru care impozitarea se face prin metoda cotei forfetare, nu au obligaţia depunerii formularului 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România”.
Determinarea impozitului prin modalitatea de impunere în sistem real
Contribuabilii care realizează venituri din arendare şi au optat în contractul încheiat pentru determinarea venitului net în sistem real, nu datorează plăţi anticipate în cursul anului în contul impozitului pe venit. Aceştia au obligaţia depunerii formularului 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România” până la 25 mai a anului următor anului de realizare a venitului în care vor menţiona veniturile realizate şi cheltuielile efectuate conform evidenţei în partidă simplă pe care au obligaţia de a o conduce în baza Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 1.040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Plata impozitului se va efectua în termen de 60 de zile de la confirmarea primirii formularului 250 „Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice”, formular emis de organul fiscal ulterior prelucrării declaraţiei 200.
Contribuţii sociale
Indiferent de opţiune se datorează doar CASS (sănătate) şi numai dacă acesta este singurul venit realizat.
Baza de calcul a CASS:
– 5,5% asupra venitului net (venit brut – 25% cotă forfetară de cheltuieli), în cazul opţiunii pentru reţinerea impozitului la sursă.
– 5,5% asupra venitului net (venit brut – cheltuieli deductibile) în cazul opţiunii privind conducerea contabilităţii în partidă simplă.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se stabileşte de organul fiscal competent prin decizie de impunere anuală pe baza informaţiilor din evidenţa fiscală, indiferent dacă plata impozitului se face de către arendator sau arendaş.
Sumele reprezentând obligaţiile anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se achită în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei.