Tupeu
De cum a fost înscăunat, Tică Ţărcâiac nu mai avea stare. Se umflase în pene atât de mult, că nici capul nu i se mai vedea, zicea el, de probleme. Dar, după părerea multora, Tică Ţârcâiac nu mai era decât un tupeist şi atât. Nu se mai gândea nimeni la cunoştinţele sale în domeniu în care fusese înscăunat. Direcţia de dădăcire a tinerilor ideologi era în floare. Avea şi bani pentru a aplica din plin reţeta celor trei R, plus zeciuiala impusă chiar de Tică Ţârcâiac şi „ce dracu’, am atâtea încă de spus, încât calea spre tron mi-e deschisă. Culiu, şeful, mă preţuieşte, Codoiul mă sprijină necondiţionat, iar Neaconu îmi este naş…”
La astea se gândea Tică Ţârcâiac, la volanul „Daciei” sale aflat în drum spre Direcţia cea mare, unde fusese chemat să dea raportul lunar. Îşi pusese costumul cel bun „acela de ocazie”, cum îi zicea consoarta, „ca să fi şi tu domn, ce dracu!” doar lucrezi cu oameni, nu-i aşa?
Avea cravată întreagă, nu prostie cum era la modă, ba, chiar şi floare la butonieră, ca să atragă atenţia duduilor „şi-apoi, ce dracu, doar unu era Tică Ţârţâiac! Şi frumos, dar şi isteţ ca să fiu pe plac şi fetelor din reţea, dar şi celor care uneori, ne cer mai mult decât putem să ducem…” Şi, abordându-şi zâmbetul de sărbătoare, privea băţos pe fereastra uşii, la nişte nuntaşi, care îl înjurau cu foc, pentru că nu oprise, ca ei să-şi termine hora începută pe şosea. „Ce vreţi, bă? Ha? Vreţi să ştiţi cine e Tică Ţârţâiac? Da, nu-mi prind eu mintea cu voi! Duceţi-vă-n potir! Boboneţarilor!”
Şi, cum se prinsese şi el în „hora de înjurături a nuntaşilor”, nici nu observase, că intrase pe o străduţă cu sens unic şi un poliţai îl fluieră strident şi insistent. „Ce să facă? Să oprească, să nu oprească? Ei, oricum trebuie, dar lasă că îi arăt eu lui, cine este Tică Ţârţâiac” îşi zise şi se opri chiar lângă tablagiul care luase poziţia „drepţi”
– Bună ziua! Plutonier Decenu sunt, actele la control, vă rog!
– De ce nu?
– Vă rog, stimate domn!
– De ce nu?
– Actele la control!
– Ia, ascultă, bă! Încheie-te mai întâi la tunică, salută după regulament şi după aceea să-mi ceri mie actele!
Tupeul din Tică Ţârcâiac răbufnise. „Aoleu, dacă acesta se prinde, m-am ars!” îşi zise, dar cu acelaşi ton, continuă. Cât priveşte intrarea mea pe sens unic, e strategică, băi! Urmărim un infractor, aşa că vezi-ţi de treabă în post… Să trăiţi! Îţi bătu repede plutonierul şi, în prostia lui, îi făcu semn infractorului cu tupeu, Tică Ţârcâiac, să plece. „Ce înseamnă tupeul!” Ce ţi-e cu el!
George Achim
