|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Conservatorii lui Buşe sunt mai activi ca niciodată 

Conservatorii lui Buşe sunt mai activi ca niciodată

 Conducerea filialei Vâlcea a Partidului Conservator desfăşoară în ultima perioadă o amplă acţiune de analiză şi reorganizare a structurilor sale din teritoriu. Acţiuni în acest sens s-au defăşurat şi la sfârşitul ultimelor două săptămâni în localităţile Drăgoeşti, Tetoiu, Voiceşti şi Amărăşti. Principalul punct pe ordinea de zi a fost restructurarea filialelor P.C. din aceste localităţi, astfel fiind alese noi foruri de conducere. În comuna Drăgoeşti a fost învestit în funcţia de preşedinte al filialei locale a Partidului Conservator – Ion Colţoi, iar ca secretar al acestei filiale locale a fost ales Marian Florea, consilier local. În comunele Voiceşti şi Tetoiu au fost reconfirmaţi ca preşedinţi ai filialelor locale ale P.C. Valeriu Mihăescu – primar, respectiv Emil Antonie – consilier local, iar în comuna Amărăşti au fost alese noi foruri de conducere în frunte cu bine cunoscutul om de fotbal – Ancuţa Lorin Gheorghe – consilier local ales pe listele P.R.M. şi fost consilier judeţean în mandatul trecut. Datorită faptului că pe data de 12 februarie a acestui an va avea loc al 6-lea congres al Partidului Conservator, Filiala Vâlcea a P.C. intenţionează să reorganizeze toate filialele sale din teritoriu, până la această dată, urmând ca în luna martie să aibă loc conferinţa judeţeană de dare de seamă şi alegeri. În altă ordine de idei sâmbătă 21 ianuarie, a avut loc şedinţa Biroului Permanent al Partidului Conservator, la acesta participând şi Dumitru  Buşe, preşedinte al filialei Valcea a P.C. şi membru al Biroului Politic Naţional. În cadrul Biroului Permanent s-au prezentat şi dezbătut moţiunile privind oportunitatea menţinerii sau retragerii Partidului Conservator din Coaliţia de Guvernare, urmând ca o decizie în acest sens să fie luată la congresul al VI – lea al P.C. din data de 12 Februarie 2006. De asemenea, a fost prezentat membrilor Biroului Permanent şi Agreementul Politic între Partidul Conservator şi Partidul Unităţii Naţionale Române, acesta stipulând ca la data de 12 februarie să aibă loc comasarea celor două partide prin absorbţia PUNR-ului de către Partidul Conservator. 

Leave a Response